BORstilvechi
Bine ati venit pe forumul BOSVR.Pentru a vedea toate topicurile trebuie sa va inregistrati.Dureaza un minut.Multumesc.
BORstilvechi

totul despre biserica de stil vechi din romania
 
AcasaPortalCalendarGalerieFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectare
În această lună, în ziua a treisprezecea pomenirea Sfintei Muceniţe Achilina. Aceasta a trăit în zilele împăratului Diocleţian, şi era din Vivlos, cetate a Palestinei, fiica unui mare şi strălucit bărbat, anume Eutolmie. Şi fiind botezată de Eutalie episcopul, şi ajungând în vârsta de 15 ani, trăgea şi întorcea spre credinţa în Hristos pe fetele cele ce erau de vârsta ei şi crescute împreună cu dânsa, şi le învăţa să se ferească de idoli. Dar a fost pârâtă la guvernatorul Ulosian de un oarecare Nicodim. Şi fiind adusă la întrebare, a mărturisit numele lui Hristos. Şi pentru aceea a fost bătută şi pătrunsă prin urechi cu ţepi de fier arse, atâta cât i-a dat şi sângele pe nari, şi i s-a încins tot capul de arsură; după aceea tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul. Şi se face pomenirea ei în sfânta sa mucenicie ce se află aproape de târgul ce este lângă zid. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Iacov, cel ce prin înşelăciune s-a închinat lui anticrist, adică diavolului. Acest fericit Iacov, fiindcă a iubit pe Hristos, a urât lumea, şi a părăsit toată averea sa, fără a întrebuinţa ceva din aceasta. Însă după acestea, prin lucrarea urâtorului de om, diavolul, atâta s-a mândrit, încât a îndrăznit şi zicea: "Cine altul ştie mai bine decât mine mântuirea mea?" Pentru aceasta a întrebuinţat multe şi mari nevoinţe, însă fără întrebare de cei socotitori, după cum învaţă dumnezeieştii părinţi. Ci cu însăşi voia şi bună plăcerea sa, pentru aceasta a şi fost înşelat de către diavolul, căci venind la dânsul un înger viclean, adică un demon, prefăcut în chip de înger al luminii, i-a zis: "Curăţeşte-ţi chilia ta, şi să aprinzi candele şi făclii, şi să o afumi cu miruri şi tămâieri, bine împodobindu-te pe tine însuţi, pentru ca, plăcându-i nevoinţa ta, Hristos vine în noaptea aceasta pentru ca să-ţi dea multe daruri". Iar nepriceputul Iacov, prin mândrie fiind înşelat, a făcut toate acestea. Şi aşa a venit la el anticrist cu mărire şi nălucire multă, la miezul nopţii. Iar Iacov deschizând uşa chiliei sale s-a închinat lui; iar diavolul lovind pe Iacov în frunte, după dumnezeiască iconomie, n-a stat, ci s-a întors înapoi şi a fugit. A doua zi, dimineaţa, Iacov plângând a mers la un bătrân; iar bătrânul mai înainte de a auzi de la Iacov vreun cuvânt, a zis către el: "Fugi de aicea, căci ai fost batjocorit de satana". Deci după ce Iacov a plâns de ajuns şi s-a sfărâmat cu inima, atunci bătrânul certându-l mult şi sfătuindu-l, l-a trimis la viaţa de obşte, iar el ascultând, a mers la obşte şi a slujit la bucătărie şapte ani, cu multă smerenie şi ascultare; după aceea a şezut singur în chilie alţi şapte ani, lucrând lucrul mâinilor cu măsură, şi păzind canonul dat cu multă scumpătate. Şi aşa învăţând calea lui Dumnezeu cea fără amăgire, cu multă desluşire, s-a făcut făcător de minuni prea ales; şi aşa şi-a săvârşit viaţa sa, mutându-se către Domnul. Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Trifilie, episcopul Lencusiei, în Cipru. Sfântul Trifilie, Episcopul Leukosiei, s-a născut la Constantinopol şi a studiat în Beirut - Liban. Era foarte inteligent şi literat, cu toate acestea şi-a ales ca îndrumător un om fără educaţie dar de o sfinţenie rară, şi anume pe Sf. Spiridon al Trimitundei (prăznuit în 12 decembrie). În vremea aceea, împăratul Constantin al II-lea (337-340) a căzut grav bolnav şi nefiind doctor care să-l poată ajuta, s-a întors la Dumnezeu pentru ajutor. În vis i-a apărut un înger care-l îndruma spre un grup de ierarhi, dintre care i-a arătat pe doi, spunând că numai prin ei se va putea vindeca. Împăratul a dat imediat un edict prin care îi chema pe episcopi la adunare, printre ei fiind şi Sf. Spiridon, care împreună cu discipolul său, Sf. Trifilie s-au prezentat în faţa împăratului. Bolnavul i-a recunoscut îndată pe cei prin care avea să se vindece după cum i-a arătat îngerul. S-a închinat în faţa lor şi i-a rugat să se roage pentru sănătatea lui. Atunci Sf. Spiridon a pus mâna pe capul împăratului şi după ce s-a rugat acesta s-a însănătoşit. Sf. Trifilie a fost impresionat de viaţa frumoasă de la palat, de figura impunătoare a împăratului şi de toate frumuseţile de-acolo, încât Sf. Spiridon l-a întrebat "De ce te minunezi?" Crezi că toate acestea îl fac pe împărat mai drept în faţa lui Dumnezeu?" Toţi aceştia, împăratul împreună cu demnitarii vor sta în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu cu cei mai săraci laolaltă. Omul trebuie să caute binecuvântarea şi slava cerească." La scurt timp, Sf. Trifilie a fost înscăunat Episcop al Leukosiei în Cipru şi îl vizita deseori pe Sf. Spiridon. Odată, au trecut împreună pe lângă nişte vii şi o grădină foarte frumoase şi pline de rod, numite Parimnos. Sf. Trifilie a fost din nou atras de aceste pământuri şi ar fi dorit să le exploreze mai îndeaproape. Sf. Spiridon, citindu-i gândurile l-a întrebat de ce îşi doreşte lucruri lumeşti şi efemere când omul ar trebui să-şi adune comori în cer şi pentru aceasta să se nevoiască. Astfel, prin rugăciunile mentorului său, Sf. Trifilie a mers pe calea desăvârşirii sale spirituale, dobândind milă, inimă curată, credinţă dreaptă şi nu în cele din urmă iubire, pe lângă alte virtuţi. La un sinod al episcopilor care a avut loc în Cipru, părinţii l-au rugat pe Sf. Trifilie să le vorbească, cunoscută fiind erudiţia şi cultura acestuia. Alegând ca subiect vindecarea slăbănogului de către Mântuitorul Hristos (Marcu 2:11), în loc de "pătuţ" aşa cum apărea în sfânta scriptură, a spus "pat". Foarte nemulţumit de această omisiune a Sfântului Trifilie, Sf. Spiridon i s-a adresat dur, spunându-i: "Te crezi mai vrednic decât Cel care a spus "pătuţ" încât să te ruşinezi de cuvintele Lui ?, ieşind hotărât din biserică. Astfel, Sf. Trifilie a primit o lecţie de umilinţă, ca să nu mai fie niciodată mândru de erudiţia sa. Sf. Trifilie şi-a condus mai departe turma cu pricepere şi din moştenirea rămasă de la mama sa, acesta a construit mănăstirea de la Leukosia. Sfântul a plecat la ceruri la o vârstă foarte înaintată, prin anul 370. Pelerinul rus Egumenul Daniel a văzut sfintele moaşte ale Sf. Trifilie în Cipru, la începutul sec. al XII-lea. Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Ana şi cu fiul ei Ioan. Sfânta Ana şi fiul ei, Sf. Ioan, au trăit în secolul al IX-lea. Ana era fiica diaconului bisericii Vlaherne din Constantinopol. După moartea soţului ei, sfânta şi-a luat straie bărbăteşti, schimbându-şi numele în Eftimie. Împreună cu fiul ei, Sf. Ioan, s-au nevoit în asceză într-una din mănăstirile din Bitinia, lângă Olimp. Sf. Ana a murit la Constantinopol în anul 826. Ea mai este prăznuită şi în 29 octombrie. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Antipatru, episcopul Vostrilor, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evloghie, patriarhul Antiohiei, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor zece mii de Mucenici, care de sabie s-au săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diodor cel din Emesa, care s-a săvârşit răstignit. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
<script type="text/javascript" src="
 "></script>
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 
Rechercher Cautare avansata
Cuvinte-cheie
Ultimele subiecte
Aprilie 2018
LunMarMierJoiVinSamDum
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30      
CalendarCalendar
Parteneri
forum gratuit

Muzica
Structura
Copy and paste this on your web.
Panou de control
Profilul tau
Informatii
Preferinte
Semnatura
Avatar
Social
Lista de prieteni si lista userilor ignorati
Membrii forumului
Grupuri de utilizatori
Mesaje private
Mesaje primite
Mesaje trimise
Subiecte monitorizate
Subiecte monitorizate

Distribuiţi | 
 

 Acatistul Sf Antonie cel Mare

In jos 
AutorMesaj
Admin
Admin


Mesaje : 260
Puncte : 795
Data de inscriere : 29/06/2011
Varsta : 21

MesajSubiect: Acatistul Sf Antonie cel Mare   Mar Iul 19, 2011 7:04 am






(17 ianuarie)

Condacul 1

Fugind de intunericul cel negru al Egiptului, ai cautat pamantul cel de viata datator al pustiului. Prin infranare si nevointa vestejind saltarile trupului, prealaudate, te-ai facut pilda monahilor, de Dumnezeu cugetatorule, celor ce canta: Bucura-te, Parinte Antonie, de Dumnezeu cugetatorule!

Icosul 1

Om cu firea te-ai aratat, parinte, dar te-ai vazut impreuna cetatean cu ingeri, caci ca un fara de trup ai vietuit pe pamant, Preacuvioase Antonie, lepadand toata purtarea de grija a trupului; pentru aceasta graim tie:

Bucura-te, odrasla cucernicului parinte;
Bucura-te, ramura credincioasei maicii sfinte;
Bucura-te, vlastarul cel nevestejit al Egiptului;
Bucura-te, povatuitorul cel mare al pustiului;
Bucura-te, ca din tinerete lui Hristos ai urmat;
Bucura-te, ca fireste de trup te-ai departat;
Bucura-te, aratatorule al cailor monahicesti;
Bucura-te, cel ce voiesti mantuirea muritorilor;
Bucura-te, izbavitorul din inselaciuni ai celor multi;
Bucura-te, datatorul raurilor de tamduiri;
Bucura-te, prin care Dumnezeu s-a preainaltat;
Bucura-te, prin care satana s-a rusinat;
Bucura-te, Parinte Antonie, de Dumnezeu cugetatorule!

Condacul 2

Vazandu-te pe tine, de Dumnezeu purtatorule, vrajmasul, la inaltime ridicat, se ispitea a te impiedica de la toate faptele bune; insa dupa putin s-a rusinat de sporirea ta, care, nevoindu-te cu trupul si inaltindu-te cu sufletul, cantai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Avand cunostinta celor ce sunt ca si cum nu ar fi, ai trecut cu vederea trecatoarele desfatari ale vietii; deci in mormant inchizandu-te, prin multe necazuri te-ai inteleptit, nadejdea spre Dumnezeu punandu-ti; pentru care auzi acestea:

Bucura-te, insuflatorule al nadejdii in Dumnezeu;
Bucura-te, pierzatorule al nebuniei vrajmasului;
Bucura-te, cel ce nu te inspaimanti de ranirile lui;
Bucura-te, biruitorul uneltirilor lui;
Bucura-te, lauda cea vestita a pamantului Egiptului;
Bucura-te, cel mai stralucit decat toti monahi, lumina cea mai stralucita;
Bucura-te, floarea cea de Dumnezeu impodobita a cuviosior;
Bucura-te, frumusetea cea preastralucita a sfintilor;
Bucura-te, luminat deslusitor al inteleptilor;
Bucura-te, luceafarul stralucitor al luceferilor;
Bucura-te, izvorul cel viu al pustiei;
Bucura-te, glasul cel puternic, risipitor al trandaviei;
Bucura-te, Parinte Antonie, de Dumnezeu cugetatorule!

Condacul 3

Puterea Celui Preainalt tare te-a facut in toate, Antonie fericite, ca vazand pornirea vrajmasilor cea neputincioasa venind asupra ta, neclintit ai ramas si, cu darul inconjurat fiind de toate partile, cantai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Avand dumnezeiasca dorinta, inca mai mult a fi necajit, cugetatorule de Dumnezeu, ai vazut dumnezeiescul har; ca din cer lumina pogorandu-se, te-a cercetat pe tine in nevointa, si glas ai auzit, intarindu-te si graind:

Bucura-te, fiule al dumnezeiestii lumini;
Bucura-te, locas al Duhului Sfant;
Bucura-te, faclia cea nestinsa a linistii;
Bucura-te, canonul cel preadrept al infranarii;
Bucura-te, privirea cea preadulce a ingerilor si a oamenilor;
Bucura-te, marirea cea laudata a celor alesi;
Bucura-te, izgonitorule al patimilor omenesti;
Bucura-te, imbogatitorule de dumnezeiesc har;
Bucura-te, parinte intaistatator al parintilor;
Bucura-te, preacinstite iscusit pazitor al celor neinsotiti;
Bucura-te, cel ce covarsesti intru cunostinta pe cei intelepti;
Bucura-te, cel ce intaresti pe credinciosii cei cazuti ridicandu-i;
Bucura-te, Parinte Antonie, de Dumnezeu cugetatorule!

Condacul 4

Aprins find de dumnezeiasca dorinta, catre muntele pustiului ai alergat, Antonie, bucurandu-te; iar cel naravit intru rautate, un disc mare de argint a pus inaintea ta, insa tu ca pe un gunoi defaimandu-l cantai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Nevoindu-te mai presus de fire, Parinte Antonie, si biruind relele viclesuguri diavolesti, mai presus de acestea te-ai aratat; deci, facandu-te cetatean al pustiei, auzi acestea:

Bucura-te, canonul si temelia pustnicilor;
Bucura-te, plangerea impotriva raior vrajmasi;
Bucura-te, slujitorule al slujbelor celor mai bune;
Bucura-te, datatorule al celor ce cer cele dumnezeiesti;
Bucura-te, ca rau ai patimit, vrajmasului impotrivindu-te;
Bucura-te, ca, unindu-te cu Dumnezeu, te-ai veselit;
Bucura-te, minunea cea preaveselitoare a ingerilor;
Bucura-te, cel ce esti rana grea a demonilor;
Bucura-te, credinciosule slujitor al lui Dumnezeu;
Bucura-te, inaintestatator al credinciosilor;
Bucura-te, prin care s-au desertat cetatile;
Bucura-te, prin care munti in cetati s-au schimbat;
Bucura-te, Parinte Antonie, de Dumnezeu cugetatorule!

Condacul 5

Vrand a trece Nilul, parinte de Dumnezeu purtatorule Antonie, luntre neaflandu-se, te-ai suit pe un crocodil, mergand spre cercetarea rugatorilor tai, cantand impreuna cu dansii lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Vazandu-te tinerii Egiptului in pustie locuind, ca pe unul mai presus de oameni, si auzand invatatura ta, s-au schimbat cu dumnezeiasca schimbare; pentru care, slavind pe Dumnezeu, graim tie:

Bucura-te, cel ce esti om intre ingeri;
Bucura-te, cel ce esti inger intre oameni;
Bucura-te, cel ce, prin pildele tale, pamantul l-ai facut cer;
Bucura-te, cel ce, prin faptele tale, ai slujit lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai surpat spranceana demonilor;
Bucura-te, cel ce ai inaltat viata muritorior;
Bucura-te, tainuitorule al dumnezeiestii stapaniri cea in trei Sori;
Bucura-te, povatuitorule al dumnezeiestii petreceri;
Bucura-te, ridicarea celor cazuti;
Bucura-te, mantuirea multora;
Bucura-te, ca ne povatuiesti pe noi a urma tie;
Bucura-te, ca urmand povetelor tale, adunam sufletului bogatie;
Bucura-te, Parinte Antonie, de Dumnezeu cugetatorule!

Condacul 6

Propovaduitor al dreptei credinte celor fara de Dumnezeu te-ai aratat si voind a te face mucenic, cu barbatie in oras ai intrat; dar, neimplinindu-ti dorinta, cu singura bunavointa te-ai facut desavarsit nevoitor, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Ca un luceafar in pustiul Egiptului stralucind, intunericul inselaciunii ai gonit si, savarsind pururea tamaduiri, prin tine Dumnezeu S-a preaslavit; pentru care primesti de la noi acestea:

Bucura-te, prin care se impodobesc cuviosii;
Bucura-te, prin care oamenii se mantuiesc;
Bucura-te, dunmezeiasca mangaiere a bolnavilor;
Bucura-te, harul cel dumnezeiesc al calatorilor;
Bucura-te, ca ai vindecat prin rugaciune pe cea indracita;
Bucura-te, preafericite, cel ce de toti te-ai departat;
Bucura-te, ca indata in pustie ai fugit;
Bucura-te, cel ce viata ingereasca ai uneltit;
Bucura-te, cel ce te-ai facut dumnezeiesc slujitor;
Bucura-te, cel ce te-ai aratat pentru noi mijlocitor catre Domnul;
Bucura-te, povatuitorul poporului catre Dumnezeu;
Bucura-te, impaciuitorul oamenior cu Dumnezeu;
Bucura-te, Parinte Antonie, de Dumnezeu cugetatorule!

Condacul 7

Ramanand in muntii pustiului marele Antonie, hrana de la saracini avea, apoi lucrand pamantul, cu grau si cu finice se hranea, fiarele infricosandu-se, iar pe credinciosi indemnandu-i a canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Nou oras ai aratat adancimea pustietatii, Antonie fericite, cel deopotriva cu ingerii; caci ca un alt Ierusalim si Sinai muntele tau s-a preamarit, si ca un alt Moise si Ilie aratandu-te, auzi acestea:

Bucura-te, al doiea Moise cu faptele;
Bucura-te, al doilea Ilie cu chipurile;
Bucura-te, cel ce blandetii lui David te-ai asemanat;
Bucura-te, cel ce cararile Botezului ai urmat;
Bucura-te, cel ce ai izvorat apa monahilor in loc insetat;
Bucura-te, cel ce lui Pavel cel simplu te-ai asemanat;
Bucura-te, cel ce in fiecare zi ai sfatuit pe monahi;
Bucura-te, cel ce ai povatuit indeosebi pe cei gresiti;
Bucura-te, cel ce ai vindecat pe cei orbi;
Bucura-te, cel ce ai indreptat pe cei slabanogi;
Bucura-te, cel ce ai gonit patimile cele sufletesti;
Bucura-te, cel ce ai vindecat durerile cele trupesti;
Bucura-te, Parinte Antonie, de Dumnezeu cugetatorule!

Condacul 8

Straina minune! Vazand vanarea in multe feluri, nicidecum nu te-ai inspaimantat, de trei ori fericite; iar vanatorul, dumnezeiasca ta fata vazand, de frica fiind cuprins, indata a murit, facandu-te tu pilda tuturor celor ispititi, a canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Cu totul vesel te-ai aratat, vazand inaltarea sufletului lui Ammun, pe care ai aratat-o celor impreuna cu tine intrebat fiind de dansii, de Dumnezeu purtatorule Antonie; deci, vazand sfintenia ta, minunandu-ne, graim tie:

Bucura-te, insuti vazatorule al tainelor;
Bucura-te, trecatorule cu vederea al pamantestior lucruri;
Bucura-te, luminarea adevarata a celor necunoscatori;
Bucura-te, grabnica supunere a supusilor;
Bucura-te, ca pe cele viitoare, ca pe cele de fata le vedeai;
Bucura-te, ca aratai cu putinta pe cele cu neputinta;
Bucura-te, ca ai mantuit pe tinerii cei indraciti;
Bucura-te, cel ce ai tamaduit pe cei bolnavi de ochi;
Bucura-te, cel ce vedeai inaltarea sufletelor;
Bucura-te, cel ce mai inainte spuneai iesirea lor;
Bucura-te, toiagul cel bun al monahilor;
Bucura-te, cinstita impodobire a credinciosilor;
Bucura-te, Parinte Antonie, de Dumnezeu cugetatorule!

Condacul 9

Tot darul cel dumnezeiesc, ca si Pavel ai primit, ca cel ce te-ai facut si tu, toate tuturor, pe toti covarsindu-i Antonie, pana si in vazduh te-ai rapit, cuvioase; pentru care, incutremurat cu totul cantai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Pe ritorii cei mult vorbitori, ca pe niste pesti fara de glas i-ai aratat prin cuvintele tale, de Dumnezeu purtatorule, ca, ritorisind despre Dumnezeu, cuvintele tale asemanandu-le cu lucrurile, te-ai facut minunat si marit; pentru aceasta cantam tie:

Bucura-te, versul intelepciunii lui Dumnezeu;
Bucura-te, vistieria cuvintelor Lui;
Bucura-te, cel mai intelept decat toti filozofii;
Bucura-te, cel mai iscusit si mai inalt in cuvinte;
Bucura-te, preamarita auzire si graire a celor intelepti;
Bucura-te, preacinstita oglindire a monahilor si a tuturor celor ce te cauta;
Bucura-te, cel ce veselesti auzul credinciosilor;
Bucura-te, cel ce ai dezlegat impleticirile filozofilor;
Bucura-te, fiu al lui Dumnezeu, dupa impartasire;
Bucura-te, inaltarea preacuviosior dupa straduire;
Bucura-te, prin care s-a infiintat monahismul; Bucura-te, prin care s-au indreptat credinciosii;
Bucura-te, Parinte Antonie, de Dumnezeu cugetatorule!

Condacul 10

Grabindu-te, de Dumnezeu purtatorule parinte, dupa porunca dinainte primita de la Dumnezeu, te-ai dus catre Pavel Tebeul; si, impiedicandu-te de multe ispite, nu te-ai infricosat de relele intimplari si, dobandind ceea ce doreai, ai incetat intristarea, cantind lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

A doua oara, facand calatoria marele Antonie si grabindu-se catre Pavel Tebeul, a vazut inaltarea sufletului lui; deci, alergand si gasindu-l mort, l-a ingropat, luandu-i imbracamintea; pentru care graim lui:

Bucura-te, inger purtator de trup;
Bucura-te, omule cel ce cu Dumnezeu ai vorbit;
Bucura-te, cel ce ai vazut nevointele lui Pavel;
Bucura-te, slujitorul ingroparii lui;
Bucura-te, cel ce ai istorisit vietuirea lui;
Bucura-te, cel ce te-ai imbogatit cu a lui faptura buna;
Bucura-te, cel ce mai inainte ai cunoscut inselaciunea eresurior;
Bucura-te, cel ce ai alinat tulburarea Bisericilor;
Bucura-te, cel ce ai gonit primejdia eresului;
Bucura-te, partasul dreptei cunostinte;
Bucura-te, buna mireasma a pustiurilor;
Bucura-te, buna insuflare a monahilor;
Bucura-te, Parinte Antonie, de Dumnezeu cugetatorule!

Condacul 11

Nevoind Valachie, cel de cele arienesti cugetator, a cunoaste pe Fiul, Dumnezeu preainalt, te-ai pornit impotriva lui, Antonie; si el, ticalosul, luand cele dupa faptele sale, de cal a fost ucis, iar tu lui Dumnezeu cantai: Aliluia!

Icosul 11

Lumina, trimisa de Luminatorui cel mare, aratandu-te tu Antonie, ai luminat pe toti, si pe ucenici tai sfatuind, mai inainte le-ai aratat mutarea ta din viata de aici; iar ei, de intristare fiind cuprinsi, cantau tie acestea:

Bucura-te, mangaierea noastra;
Bucura-te, incurajarea tuturor;
Bucura-te, hranitorul celor flamanzi de cele ceresti;
Bucura-te, sfatuitorul celor doritori de cele sufletesti;
Bucura-te, ca iesirea ta mai inainte ai cunoscut-o, de Dumnezeu purtatorule;
Bucura-te, urmatorule ai inteleptitilor de Dumnezeu apostoli;
Bucura-te, prin care pamantenii se lauda;
Bucura-te, prin care inteleptii se apara;
Bucura-te, desfatarea slavei tale celei negraite;
Bucura-te, amintirea hranei tale celei sfinte;
Bucura-te, ca invataturile tale cu drag le primim;
Bucura-te, ca ne mantuim sufletul urmandu-ti sfaturile;
Bucura-te, Parinte Antonie, de Dumnezeu cugetatorule!

Condacul 12

De mare dar s-a invrednicit marele Atanasie, luand amandoua hainele tale, de Dumnezeu purtatorule Antonie, si scriind dumnezeiasca viata ta, cea de una suta si cinci ani, canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Canti impreuna cu ingerii ca mai inainte cu oamenii, in ceruri veselindu-te, fericite, cantarea cea intreit-sfanta lui Dumnezeu, pe Care roaga-L pentru cei ce te cinstim pe tine, Antonie, si cu dragoste cantam acestea:

Bucura-te, locuitorul celor ceresti;
Bucura-te, impodobitorul celor pamantesti;
Bucura-te, cel ce impreuna petreci cu ingerii;
Bucura-te, impreuna-vorbitorule cu sfintii;
Bucura-te, pururea laudatorule al Preasfintei Treimi;
Bucura-te, fierbinte mijlocitorule al tuturor catre Dumnezeu;
Bucura-te, povatuitorul si sprijinitorul celor ce te lauda pe tine;
Bucura-te, stralucitule pastor si invatatorule al ucenicilor tai;
Bucura-te, inaintestatator al tuturor cuviosilor;
Bucura-te, preacinstitule conducator al celor necasatoriti;
Bucura-te, cel ce esti cald mijlocitor al celor ce poarta numele tau;
Bucura-te, mare aparator al celor ce te cinstesc pe tine;
Bucura-te, Parinte Antonie, de Dumnezeu cugetatorule!

Condacul 13

O, preaintelepte de Dumnezeu purtatorule Antonie, capetenia parintilor si slava cuviosilor, primeste de la noi aceste laude ce cu tot sufletul le aducem tie si roaga-te lui Dumnezeu pentru noi cei ce cantam : Aliluia !

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.

Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://borstilvechi.forumgratuit.ro
 
Acatistul Sf Antonie cel Mare
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
BORstilvechi :: Sfantul Ierarh Glicherie Marturisitorul de la Slatioara :: Viata Sf Glicherie :: Istorie BOSVR :: Istoric :: Parohia Sf Arhangheli Mihail si Gavriil din Brusturi Judetul Neamt :: Descriere :: Cantari Bisericesti :: Muzica Psaltica :: Filmulete din timpul slujbelor :: Filmulete :: Acatiste :: Acatiste-
Mergi direct la: