BORstilvechi
Bine ati venit pe forumul BOSVR.Pentru a vedea toate topicurile trebuie sa va inregistrati.Dureaza un minut.Multumesc.
BORstilvechi
Bine ati venit pe forumul BOSVR.Pentru a vedea toate topicurile trebuie sa va inregistrati.Dureaza un minut.Multumesc.
BORstilvechi
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
BORstilvechi

totul despre biserica de stil vechi din romania
 
AcasaPortalGalerieUltimele imaginiCăutareÎnregistrareConectare
În această lună, în ziua a treisprezecea pomenirea Sfintei Muceniţe Achilina. Aceasta a trăit în zilele împăratului Diocleţian, şi era din Vivlos, cetate a Palestinei, fiica unui mare şi strălucit bărbat, anume Eutolmie. Şi fiind botezată de Eutalie episcopul, şi ajungând în vârsta de 15 ani, trăgea şi întorcea spre credinţa în Hristos pe fetele cele ce erau de vârsta ei şi crescute împreună cu dânsa, şi le învăţa să se ferească de idoli. Dar a fost pârâtă la guvernatorul Ulosian de un oarecare Nicodim. Şi fiind adusă la întrebare, a mărturisit numele lui Hristos. Şi pentru aceea a fost bătută şi pătrunsă prin urechi cu ţepi de fier arse, atâta cât i-a dat şi sângele pe nari, şi i s-a încins tot capul de arsură; după aceea tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul. Şi se face pomenirea ei în sfânta sa mucenicie ce se află aproape de târgul ce este lângă zid. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Iacov, cel ce prin înşelăciune s-a închinat lui anticrist, adică diavolului. Acest fericit Iacov, fiindcă a iubit pe Hristos, a urât lumea, şi a părăsit toată averea sa, fără a întrebuinţa ceva din aceasta. Însă după acestea, prin lucrarea urâtorului de om, diavolul, atâta s-a mândrit, încât a îndrăznit şi zicea: "Cine altul ştie mai bine decât mine mântuirea mea?" Pentru aceasta a întrebuinţat multe şi mari nevoinţe, însă fără întrebare de cei socotitori, după cum învaţă dumnezeieştii părinţi. Ci cu însăşi voia şi bună plăcerea sa, pentru aceasta a şi fost înşelat de către diavolul, căci venind la dânsul un înger viclean, adică un demon, prefăcut în chip de înger al luminii, i-a zis: "Curăţeşte-ţi chilia ta, şi să aprinzi candele şi făclii, şi să o afumi cu miruri şi tămâieri, bine împodobindu-te pe tine însuţi, pentru ca, plăcându-i nevoinţa ta, Hristos vine în noaptea aceasta pentru ca să-ţi dea multe daruri". Iar nepriceputul Iacov, prin mândrie fiind înşelat, a făcut toate acestea. Şi aşa a venit la el anticrist cu mărire şi nălucire multă, la miezul nopţii. Iar Iacov deschizând uşa chiliei sale s-a închinat lui; iar diavolul lovind pe Iacov în frunte, după dumnezeiască iconomie, n-a stat, ci s-a întors înapoi şi a fugit. A doua zi, dimineaţa, Iacov plângând a mers la un bătrân; iar bătrânul mai înainte de a auzi de la Iacov vreun cuvânt, a zis către el: "Fugi de aicea, căci ai fost batjocorit de satana". Deci după ce Iacov a plâns de ajuns şi s-a sfărâmat cu inima, atunci bătrânul certându-l mult şi sfătuindu-l, l-a trimis la viaţa de obşte, iar el ascultând, a mers la obşte şi a slujit la bucătărie şapte ani, cu multă smerenie şi ascultare; după aceea a şezut singur în chilie alţi şapte ani, lucrând lucrul mâinilor cu măsură, şi păzind canonul dat cu multă scumpătate. Şi aşa învăţând calea lui Dumnezeu cea fără amăgire, cu multă desluşire, s-a făcut făcător de minuni prea ales; şi aşa şi-a săvârşit viaţa sa, mutându-se către Domnul. Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Trifilie, episcopul Lencusiei, în Cipru. Sfântul Trifilie, Episcopul Leukosiei, s-a născut la Constantinopol şi a studiat în Beirut - Liban. Era foarte inteligent şi literat, cu toate acestea şi-a ales ca îndrumător un om fără educaţie dar de o sfinţenie rară, şi anume pe Sf. Spiridon al Trimitundei (prăznuit în 12 decembrie). În vremea aceea, împăratul Constantin al II-lea (337-340) a căzut grav bolnav şi nefiind doctor care să-l poată ajuta, s-a întors la Dumnezeu pentru ajutor. În vis i-a apărut un înger care-l îndruma spre un grup de ierarhi, dintre care i-a arătat pe doi, spunând că numai prin ei se va putea vindeca. Împăratul a dat imediat un edict prin care îi chema pe episcopi la adunare, printre ei fiind şi Sf. Spiridon, care împreună cu discipolul său, Sf. Trifilie s-au prezentat în faţa împăratului. Bolnavul i-a recunoscut îndată pe cei prin care avea să se vindece după cum i-a arătat îngerul. S-a închinat în faţa lor şi i-a rugat să se roage pentru sănătatea lui. Atunci Sf. Spiridon a pus mâna pe capul împăratului şi după ce s-a rugat acesta s-a însănătoşit. Sf. Trifilie a fost impresionat de viaţa frumoasă de la palat, de figura impunătoare a împăratului şi de toate frumuseţile de-acolo, încât Sf. Spiridon l-a întrebat "De ce te minunezi?" Crezi că toate acestea îl fac pe împărat mai drept în faţa lui Dumnezeu?" Toţi aceştia, împăratul împreună cu demnitarii vor sta în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu cu cei mai săraci laolaltă. Omul trebuie să caute binecuvântarea şi slava cerească." La scurt timp, Sf. Trifilie a fost înscăunat Episcop al Leukosiei în Cipru şi îl vizita deseori pe Sf. Spiridon. Odată, au trecut împreună pe lângă nişte vii şi o grădină foarte frumoase şi pline de rod, numite Parimnos. Sf. Trifilie a fost din nou atras de aceste pământuri şi ar fi dorit să le exploreze mai îndeaproape. Sf. Spiridon, citindu-i gândurile l-a întrebat de ce îşi doreşte lucruri lumeşti şi efemere când omul ar trebui să-şi adune comori în cer şi pentru aceasta să se nevoiască. Astfel, prin rugăciunile mentorului său, Sf. Trifilie a mers pe calea desăvârşirii sale spirituale, dobândind milă, inimă curată, credinţă dreaptă şi nu în cele din urmă iubire, pe lângă alte virtuţi. La un sinod al episcopilor care a avut loc în Cipru, părinţii l-au rugat pe Sf. Trifilie să le vorbească, cunoscută fiind erudiţia şi cultura acestuia. Alegând ca subiect vindecarea slăbănogului de către Mântuitorul Hristos (Marcu 2:11), în loc de "pătuţ" aşa cum apărea în sfânta scriptură, a spus "pat". Foarte nemulţumit de această omisiune a Sfântului Trifilie, Sf. Spiridon i s-a adresat dur, spunându-i: "Te crezi mai vrednic decât Cel care a spus "pătuţ" încât să te ruşinezi de cuvintele Lui ?, ieşind hotărât din biserică. Astfel, Sf. Trifilie a primit o lecţie de umilinţă, ca să nu mai fie niciodată mândru de erudiţia sa. Sf. Trifilie şi-a condus mai departe turma cu pricepere şi din moştenirea rămasă de la mama sa, acesta a construit mănăstirea de la Leukosia. Sfântul a plecat la ceruri la o vârstă foarte înaintată, prin anul 370. Pelerinul rus Egumenul Daniel a văzut sfintele moaşte ale Sf. Trifilie în Cipru, la începutul sec. al XII-lea. Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Ana şi cu fiul ei Ioan. Sfânta Ana şi fiul ei, Sf. Ioan, au trăit în secolul al IX-lea. Ana era fiica diaconului bisericii Vlaherne din Constantinopol. După moartea soţului ei, sfânta şi-a luat straie bărbăteşti, schimbându-şi numele în Eftimie. Împreună cu fiul ei, Sf. Ioan, s-au nevoit în asceză într-una din mănăstirile din Bitinia, lângă Olimp. Sf. Ana a murit la Constantinopol în anul 826. Ea mai este prăznuită şi în 29 octombrie. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Antipatru, episcopul Vostrilor, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evloghie, patriarhul Antiohiei, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor zece mii de Mucenici, care de sabie s-au săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diodor cel din Emesa, care s-a săvârşit răstignit. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
<script type="text/javascript" src="
 "></script>
Căutare
 
 

Rezultate pe:
 
Rechercher Cautare avansata
Cuvinte-cheie
Ultimele subiecte
Martie 2024
LunMarMierJoiVinSamDum
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
CalendarCalendar
Parteneri
forum gratuit

Muzica
Structura
Copy and paste this on your web.
Panou de control
Profilul tau
Informatii
Preferinte
Semnatura
Avatar
Social
Lista de prieteni si lista userilor ignorati
Membrii forumului
Grupuri de utilizatori
Mesaje private
Mesaje primite
Mesaje trimise
Subiecte monitorizate
Subiecte monitorizate

 

 Acatistul Sfintilor Ioan din Gales si Moise Macinic

In jos 
AutorMesaj
Admin
Admin



Mesaje : 260
Puncte : 795
Data de inscriere : 29/06/2011
Varsta : 27

Acatistul Sfintilor Ioan din Gales si Moise Macinic Empty
MesajSubiect: Acatistul Sfintilor Ioan din Gales si Moise Macinic   Acatistul Sfintilor Ioan din Gales si Moise Macinic Icon_minitimeSam Sept 03, 2011 3:53 am

Acatistul Sfintilor Ioan din Gales si Moise Macinic 67201_10




(21 octombrie)

Dupa obisnuitul inceput, se canta Condacele si Icoasele.

Condacul 1

Fericiti si fara de prihana v-ati aratat credinciosilor parinti marturisitori, Ioan din Gales si Moise Macinic, caci, vietuind in credinta cea adevarata, ati primit chemarea cea sfanta a preotiei si v-ati imbracat cu podoaba cea prea luminata a muceniciei. Pentru aceasta rugati-va Tatalui Ceresc sa ne ocroteasca pe noi, cei care va laudam, zicand: Bucurati-va, Sfintilor Parinti Ioan si Moise, marturisitori ai Ortodoxiei!

Icosul 1

Apa cea vie a jertfelniciei ne-a izvorat noua, in pamantul romanesc al Transilvaniei, prin patimirea Parintelui Ioan cel din Gales. Caci acesta Crucea pe umeri luand si pe Hristos marturisind a primit de la Dumnezeu cununa cea nevestejita a muceniciei. Pentru aceasta, veniti toti iubitorii de Hristos sa incununam cu laude si cantari duhovnicesti patimirea mucenicului Ioan, zicand:
Bucura-te, vlastar rasadit in Ardeal;
Bucura-te, vrednic slujitor la altar;
Bucura-te, preot de tanar sfintit;
Bucura-te, mare pastor, neplatit;
Bucura-te, sfesnic cu lina lumina;
Bucura-te, tanar cu minte senina;
Bucura-te, luceafar si blandul pastor;
Bucura-te, casa pentru-ntregul popor;
Bucura-te, scut al dreptei credinte;
Bucura-te, preot cu sfanta vointa;
Bucura-te, Veste buna pentru satul tau;
Bucura-te, ca turma ferit-ai de rau;
Bucura-te, Parinte Ioan, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 2

Dreptatea si pacea turmei lui Hristos cautand pe pamant, prigoana ai suferit de la stapanitorii straini ai cetatii Sibiului, caci nerabdand a suferi sa vezi instrainarea de la credinta strabuna a fiilor neamului romanesc, Parinte Ioane, ridicat-ai glas de aparare, cantand cu ingerii lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Neputand suferi potrivnicul statornicia ta in dreapta credinta, te-a supus prigonirii, Parinte Moise, dimpreuna cu cei ai casei tale; iar noi vazand patimirea ta, ne minunam de puterea lui Dumnezeu care te-a intarit, si cu laude, iti cantam:
Bucura-te, ca lui Hristos te-ai daruit;
Bucura-te, ca harul Lui te-a intarit;
Bucura-te, ca stapanitorului nu te-ai supus;
Bucura-te, ca Domnului jertfa te-ai dus;
Bucura-te, ca Banatul ti-a dat adapostire;
Bucura-te, cu Oprea Miclaus in marturisire;
Bucura-te, ca suferit-ai pentru neamul tau;
Bucura-te, ca Domnul te-a pazit de rau;
Bucura-te, ca in necazuri ai fost ca o stanca;
Bucura-te, ca credinta ti-a fost vie, adanca;
Bucura-te, ca nadejdea ti-a fost ancora tare;
Bucura-te, ca iubirea ti-a fost desfatare;
Bucura-te, Parinte Moise Macinic, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 3

Epitrahil sfintit ai socotit lanturile pe care prigonitorii le-au pus pe grumajii tai, mucenicule Moise. Vazand ei marturisirea pentru Hristos si lumina fetei tale au amutit, ca nu stiau sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Asemanatu-te-ai cu Hristos, Parinte Ioan; caci parasii tai au venit la tine ca la un talhar, iar nu ca la un preot nevinovat, desi vesteai credinta cea adevarata la lumina zilei, de la altarul cel sfintit al Bisericii. De aceea vazand noi prigoana ta si a familiei tale, te laudam zicand:
Bucura-te, ca pe Moise preotul l-ai cercetat;
Bucura-te, ca-mpreuna hrisov ati semnat;
Bucura-te, ca prin Duhul, ati fost netematori;
Bucura-te, ca mustrat-ati pe asupritori;
Bucura-te, Ioane, preot ne-nfricat;
Bucura-te, ca-n suflet credinta ai pastrat;
Bucura-te, c-avut-ai sfarsit fericit;
Bucura-te, ca-n ceruri Domnul te-a primit;
Bucura-te, ca-n slava sfintii te cinstesc;
Bucura-te, ca ingerii tie iti vorbesc;
Bucura-te, ca tara iti face cinstiri;
Bucura-te, ca te numeri cu sfintii martiri;
Bucura-te, Parinte Ioan, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 4

Vazand chinul la care erai supus, Parinte Ioane, inlantuit in temnita cea intunecata a cetatii Sibiului, venit-a batranul tau tata, Ioan, la mai marii cetatii pentru a mijloci eliberarea ta, dar acestia au nesocotit glasul cererii lui. Dar Hristos a fost pururea cu tine intarindu-te, caci Ii cantai neincetat: Aliluia!

Icosul 4

Despartitu-te-au oamenii Curtii Imperiale de lumina soarelui, aruncandu-te in temnita intunecoasa mucenice Moise, dar n-au putut lua de la tine lumina lui Hristos, Cel Care, incalzind si luminand inima ta si a noastra, ne indeamna a-ti canta:
Bucura-te, luptator pentru Ortodoxie;
Bucura-te, ca gustat-ai din apa cea vie;
Bucura-te, stanca din Carpati taiata;
Bucura-te, minte de Hristos luminata;
Bucura-te, lacrima pe fata prelinsa;
Bucura-te, torta vesnic aprinsa;
Bucura-te, ca-n lupte la cer ai privit;
Bucura-te, ca viclenia ai batjocorit;
Bucura-te, ca Domnul te-a incurajat;
Bucura-te, mucenice cinstit si curat;
Bucura-te, reazam si stalp de intarire;
Bucura-te, calauza sigura spre mantuire;
Bucura-te, Parinte Moise Macinic, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 5

Ne bucuram, Sfinte Mucenice Ioan, ca haina cea stralucitoare a patimirii tale a biruit inselaciunea intunericului. De aceea, minunandu-ne de rabdarea ta, ne invesmantam si noi cu armele Duhului, ca sa luptam impotriva patimilor si a vrajmasiilor acestei lumi, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Masa sfanta s-a aratat piatra cea rece a temnitei in care ai fost inchis, Parinte Ioan. Caci inarmat fiind de Hristos cu nepatimirea, ti-ai plecat genunchii la rugaciune fara sa simti asprimea frigului si bezna adancurilor. Simtirea inimii fiindu-ti incalzita de Duhul Sfant si cu ochii mintii luminati de lumina lui Hristos, ai biruit toate uneltirile lui Veliar. Pentru aceea, acum si noi, pacatosii, ridicam ochii la cer si cu indrazneala, te laudam:
Bucura-te, ostas, mult patimitor;
Bucura-te, al Ortodoxiei sfant aparator;
Bucura-te, straja si ancora tare;
Bucura-te, podoaba in sfinte altare;
Bucura-te, alinator de suflete-ndoite;
Bucura-te, preot, rugator fierbinte;
Bucura-te, toiag ce sprijini neputinta;
Bucura-te, doctor ce vindeci suferinta;
Bucura-te, pace in lume revarsata;
Bucura-te, voce de ingeri ascultata;
Bucura-te, lira dulce si suava;
Bucura-te, ca Domnul te-a primit in slava;
Bucura-te, Parinte Ioan, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 6

Purtat de soldatii Imparatiei, ca altadata sfantul Apostol Pavel, ai fost aruncat mai intai intre zidurile cetatii Deva, Parinte Ioane, iar mai apoi, socotind ca esti prea aproape de turma ta cea cuvantatoare alungatu-te-au in pamant strain. Dar instrainarea de pamantul strabun nu te-a departat de dragostea lui Hristos, cantandu-I neincetat: Aliluia!

Icosul 6

Stralucit-au faptele tale si in pamant strain, Parinte Moise, caci rugandu-te pururea lui Dumnezeu pentru fiii neamului tau, ai pastrat legatura duhovniceasca cu toti cei ce sufereau pentru dreapta credinta in tara ta. Drept aceea, Hristos a intarit pe piatra credintei inima ta, iar noi iti aducem aceste cantari de lauda, zicand:
Bucura-te, comoara de ingeri cinstita;
Bucura-te, jertfa de Domnul primita;
Bucura-te, aur in topitoare lamurit;
Bucura-te, smirna cu parfum placut;
Bucura-te ,raza, ca semnul biruintei;
Bucura-te, roua pe florile credintei;
Bucura-te, mana de daruri datatoare;
Bucura-te, hrana indestulatoare;
Bucura-te, vajnic si bun marturisitor;
Bucura-te, carbune si foc arzator;
Bucura-te, candela vesnic aprinsa;
Bucura-te, ca-n ceruri ti-e usa deschisa;
Bucura-te, Parinte Moise Macinic, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 7

Vazand noi astazi, Parinte Moise, cum pietrele temnitelor macinat-au grau romanesc, adica trupul tau plin de har dumnezeiesc, ne intarim duhovniceste si indraznim a canta lui Dumnezeu, impreuna cu tine: Aliluia!

Icosul 7

Desfatatu-te-ai pe calea lui Hristos, Ioane, mucenice, de aceea nimic nu ti s-a parut prea greu pentru El: nici temnita, nici umilintele la care ai fost supus; de aceea, vazand taria ta, cantam:
Bucura-te, a brasovenilor sfanta podoaba;
Bucura-te, ca venit-au grabnic sa te vada;
Bucura-te, ca patimirea-ti nu o vor uita;
Bucura-te, ca de-a pururi cinste iti vor da;
Bucura-te, ca liniste in suflet ei ti-au pus;
Bucura-te, ca spinii suferintei ti-au smuls;
Bucura-te, ca moartea primit-ai cu placere;
Bucura-te, c-aceasta ti-a fost spre inviere;
Bucura-te, suflet de ingeri cinstit;
Bucura-te, ca Domnul in cer te-a primit;
Bucura-te, c-Ardealul te are putere;
Bucura-te, ca tara prin tine nu piere;
Bucura-te, Parinte Ioan, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 8

Indulcitu-te-ai cu dorul de Hristos si de Tara, Parinte Ioane, si te-ai impartasit de dumnezeiasca Lui dragoste, Care, impreuna cu tine era intemnitat. Haina de nunta tesutu-ti-ai din rabdarea chinurilor, iara noi, vazand smerenia ta si neinduplecata ta nadejde, Domnului cantam: Aliluia!

Icosul 8

Fiind intarit de Trupul si Sangele lui Hristos din dumnezeiasca Liturghie, nu te-ai lepadat de El atunci cand slujitorii craiesti ti-au fagaduit daruri alese. De aceea, vazand noi statornicia inimii tale, nepatata de vanzare, iti cantam intr-un cuget unele ca acestea:
Bucura-te, parinte inchis pentru credinta;
Bucura-te, ca trecut-ai prin multa suferinta;
Bucura-te, preot de ingeri slujit;
Bucura-te, sfinte de Domnul iubit;
Bucura-te, raza din soare aprinsa;
Bucura-te, stea de-a pururi nestinsa;
Bucura-te, hrana de Domnul gatita;
Bucura-te, paine de Duhul dospita;
Bucura-te, apa din "apa cea vie";
Bucura-te, cale catre vesnicie;
Bucura-te, arma ce apara glia;
Bucura-te, straja pentru Romania;
Bucura-te, Parinte Moise Macinic, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 9

Tot neamul crestinesc, Parinte Moise, pomeneste suferintele tale pentru dreapta credinta. Poporul dreptmaritor te cinsteste pentru ca tu ai reinviat in sufletul confratilor tai dragostea de tara si de credinta stramoseasca, cantand: Aliluia!

Icosul 9

Lacrimile de rugaciune ale fratilor tai din Ardeal, primeste-le ca pe niste margaritare de mult pret. Fii, prea bunule Parinte, mijlocitor si rugator catre Milostivul Dumnezeu, pentru cei ce cu evlavie canta:
Bucura-te, frate cu cei osanditi;
Bucura-te, prieten ce cei oropsiti;
Bucura-te, tata pentru sarmani;
Bucura-te, mama pentru orfani;
Bucura-te, leagan pentru copii;
Bucura-te, viata pentru cei vii;
Bucura-te, casa pentru straini;
Bucura-te, tara pentru romani;
Bucura-te, sfesnic cu lina lumina;
Bucura-te, masa pururea plina;
Bucura-te, sprijin pentru popor;
Bucura-te, mare mijlocitor;
Bucura-te, Parinte Ioan, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 10

Cat de dulci pentru tine au fost cuvinte dumnezeiesti: "Intra in bucuria Domnului tau!", pe care le-ai auzit de la Hristos-Dumnezeu, vrednicule de pomenire, Mucenice Ioan. Pentru aceea, impreuna cu sfintii mucenici, canti: Aliluia!

Icosul 10

Zid de intarire si turn de credinta te arati evlaviosilor ortodocsi, caci Hristos primindu-te in camarile ceresti, te-a incununat mucenic si te-a asezat in ceata sfintilor martiri, Parinte Moise. Pentru aceasta, ne bucuram de harul care l-ai primit in ceruri si te laudam:
Bucura-te, floare sadita in rai;
Bucura-te, sfinte primit cu alai;
Bucura-te, omule al lui Dumnezeu;
Bucura-te, slava pentru neamul tau;
Bucura-te, cinste pentru brasoveni;
Bucura-te, bucurie pentru ardeleni;
Bucura-te, tarie pentru Biserici;
Bucura-te, icoana sfintitilor clerici;
Bucura-te, chivot de har pastrator;
Bucura-te, parfumul placut mirositor;
Bucura-te, vietuitor in cele ceresti;
Bucura-te, ca vesnic pe Domnul privesti;
Bucura-te, Parinte Moise Macinic, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 11

Faclie aprinsa esti in salasele ceresti, Parinte Moise, intru tot fericite, lumineaza calea noastra, a celor ramasi in iuresul ispitelor si al necazurilor vietii, ca sa putem canta, dupa cuviinta, impreuna cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

In ceruri vezi de-a pururi fata lui Hristos, pe Care L-ai slujit cu credinta pana la sange, Parinte Ioan. Nu inceta a te ruga pentru noi, ca sa putem rabda, asemenea tie primejdiile si necazurile vietii, ca astfel sa-ti cantam unele ca acestea:
Bucura-te, viata innoita prin cruce;
Bucura-te, cantec ce liniste-aduce;
Bucura-te, ura schimbata-n iubire;
Bucura-te, lupta spre nepatimire;
Bucura-te, frunte cu spini incoronata;
Bucura-te, minte de Duhul udata;
Bucura-te, ca Domnul in cer te-a adus;
Bucura-te, ca ingeri cununa ti-au pus;
Bucura-te, sfinte primit intre sfinti;
Bucura-te, ca esti ava intre parinti;
Bucura-te, steaua ce arati soarele;
Bucura-te, arma ce sfarma zavoarele;
Bucura-te, Parinte Ioan, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 12

Comoara de mult pret si rugator fierbinte te are Biserica, Parinte Ioan, mucenicul lui Hristos. Pe tine, care stralucesti in lumina cea neapropiata si vezi fata cea negraita a Prea Sfintei Treimi, te rugam ajuta-ne sa dobandim pacea inimii si linistea sufletelor noastre, ca sa putem canta, impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Pe cel ce este podoaba mucenicilor si mare folositor credinciosilor, adunandu-ne, o iubitorilor de praznuire, sa incununam cu cantari de laude pe mucenicul Moise, zicand:
Bucura-te, parinte de Domnul cinstit;
Bucura-te, inger de ingeri dorit;
Bucura-te, sfinte cu har curgator;
Bucura-te, mana pentru popor;
Bucura-te, suflet de Duhul Sfant plin;
Bucura-te, floare sub cerul senin;
Bucura-te, piatra din stanca Hristos;
Bucura-te, lira cu viers prea frumos;
Bucura-te, izvor cu apa cristalina;
Bucura-te, faclie cu lina lumina;
Bucura-te, ca la Domnul pururi mijlocesti;
Bucura-te, ca din ceruri vesnic ne privesti;
Bucura-te, Parinte Moise Macinic, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 13

O, prea laudatilor Mucenici Ioan si Moise, preoti si aparatori ai dreptei credinte si propovaduitorii Adevarului, primiti aceste rugaciuni si fiti mijlocitori catre Prea Milostivul Dumnezeu. Ajutati-ne, cu rugaciunile voastre sa biruim uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti si sa ne invrednicim a ajunge la cunoasterea adevarului, descoperit in noi si in firea lucrurilor, ca sa putem canta neincetat impreuna cu voi, cantarea ingereasca: Aliluia!

Acest condac se zice de trei ori.

Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.

(Acatistul Sfintilor Marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel a aparut in "Indrumator bisericesc", 2003, Editura Mitropoliei Ardealului, pp. 155-162, text alcatuit de P.S. Ioachim Bacauanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului dupa varianta propusa de Pr. Lect. Univ. Constantin Necula, diortosit si definitivat de Comisia Sinodala pentru Canonizarea Sfintilor Romani la 10. noiembrie 2003 si aprobat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane prin hotararea nr. 4419 din 11-12 noiembrie 2003.) Sursa: Laurentiu Dumitru

Sus In jos
https://borstilvechi.forumgratuit.ro
 
Acatistul Sfintilor Ioan din Gales si Moise Macinic
Sus 
Pagina 1 din 1
 Subiecte similare
-
» Acatistul Sfantului Moise Etiopianul
» Acatistul Sf Ioan Botezatorul
» Acatistul Sfantului Ioan Gura de Aur
» Acatistul Sfantului Apostol Ioan
» Acatistul Sfantului Ioan Rusu

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
BORstilvechi :: Sfantul Ierarh Glicherie Marturisitorul de la Slatioara :: Viata Sf Glicherie :: Istorie BOSVR :: Istoric :: Parohia Sf Arhangheli Mihail si Gavriil din Brusturi Judetul Neamt :: Descriere :: Cantari Bisericesti :: Muzica Psaltica :: Filmulete din timpul slujbelor :: Filmulete :: Acatiste :: Acatiste-
Mergi direct la: