BORstilvechi
Bine ati venit pe forumul BOSVR.Pentru a vedea toate topicurile trebuie sa va inregistrati.Dureaza un minut.Multumesc.
BORstilvechi

totul despre biserica de stil vechi din romania
 
AcasaPortalCalendarGalerieFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectare
În această lună, în ziua a treisprezecea pomenirea Sfintei Muceniţe Achilina. Aceasta a trăit în zilele împăratului Diocleţian, şi era din Vivlos, cetate a Palestinei, fiica unui mare şi strălucit bărbat, anume Eutolmie. Şi fiind botezată de Eutalie episcopul, şi ajungând în vârsta de 15 ani, trăgea şi întorcea spre credinţa în Hristos pe fetele cele ce erau de vârsta ei şi crescute împreună cu dânsa, şi le învăţa să se ferească de idoli. Dar a fost pârâtă la guvernatorul Ulosian de un oarecare Nicodim. Şi fiind adusă la întrebare, a mărturisit numele lui Hristos. Şi pentru aceea a fost bătută şi pătrunsă prin urechi cu ţepi de fier arse, atâta cât i-a dat şi sângele pe nari, şi i s-a încins tot capul de arsură; după aceea tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul. Şi se face pomenirea ei în sfânta sa mucenicie ce se află aproape de târgul ce este lângă zid. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Iacov, cel ce prin înşelăciune s-a închinat lui anticrist, adică diavolului. Acest fericit Iacov, fiindcă a iubit pe Hristos, a urât lumea, şi a părăsit toată averea sa, fără a întrebuinţa ceva din aceasta. Însă după acestea, prin lucrarea urâtorului de om, diavolul, atâta s-a mândrit, încât a îndrăznit şi zicea: "Cine altul ştie mai bine decât mine mântuirea mea?" Pentru aceasta a întrebuinţat multe şi mari nevoinţe, însă fără întrebare de cei socotitori, după cum învaţă dumnezeieştii părinţi. Ci cu însăşi voia şi bună plăcerea sa, pentru aceasta a şi fost înşelat de către diavolul, căci venind la dânsul un înger viclean, adică un demon, prefăcut în chip de înger al luminii, i-a zis: "Curăţeşte-ţi chilia ta, şi să aprinzi candele şi făclii, şi să o afumi cu miruri şi tămâieri, bine împodobindu-te pe tine însuţi, pentru ca, plăcându-i nevoinţa ta, Hristos vine în noaptea aceasta pentru ca să-ţi dea multe daruri". Iar nepriceputul Iacov, prin mândrie fiind înşelat, a făcut toate acestea. Şi aşa a venit la el anticrist cu mărire şi nălucire multă, la miezul nopţii. Iar Iacov deschizând uşa chiliei sale s-a închinat lui; iar diavolul lovind pe Iacov în frunte, după dumnezeiască iconomie, n-a stat, ci s-a întors înapoi şi a fugit. A doua zi, dimineaţa, Iacov plângând a mers la un bătrân; iar bătrânul mai înainte de a auzi de la Iacov vreun cuvânt, a zis către el: "Fugi de aicea, căci ai fost batjocorit de satana". Deci după ce Iacov a plâns de ajuns şi s-a sfărâmat cu inima, atunci bătrânul certându-l mult şi sfătuindu-l, l-a trimis la viaţa de obşte, iar el ascultând, a mers la obşte şi a slujit la bucătărie şapte ani, cu multă smerenie şi ascultare; după aceea a şezut singur în chilie alţi şapte ani, lucrând lucrul mâinilor cu măsură, şi păzind canonul dat cu multă scumpătate. Şi aşa învăţând calea lui Dumnezeu cea fără amăgire, cu multă desluşire, s-a făcut făcător de minuni prea ales; şi aşa şi-a săvârşit viaţa sa, mutându-se către Domnul. Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Trifilie, episcopul Lencusiei, în Cipru. Sfântul Trifilie, Episcopul Leukosiei, s-a născut la Constantinopol şi a studiat în Beirut - Liban. Era foarte inteligent şi literat, cu toate acestea şi-a ales ca îndrumător un om fără educaţie dar de o sfinţenie rară, şi anume pe Sf. Spiridon al Trimitundei (prăznuit în 12 decembrie). În vremea aceea, împăratul Constantin al II-lea (337-340) a căzut grav bolnav şi nefiind doctor care să-l poată ajuta, s-a întors la Dumnezeu pentru ajutor. În vis i-a apărut un înger care-l îndruma spre un grup de ierarhi, dintre care i-a arătat pe doi, spunând că numai prin ei se va putea vindeca. Împăratul a dat imediat un edict prin care îi chema pe episcopi la adunare, printre ei fiind şi Sf. Spiridon, care împreună cu discipolul său, Sf. Trifilie s-au prezentat în faţa împăratului. Bolnavul i-a recunoscut îndată pe cei prin care avea să se vindece după cum i-a arătat îngerul. S-a închinat în faţa lor şi i-a rugat să se roage pentru sănătatea lui. Atunci Sf. Spiridon a pus mâna pe capul împăratului şi după ce s-a rugat acesta s-a însănătoşit. Sf. Trifilie a fost impresionat de viaţa frumoasă de la palat, de figura impunătoare a împăratului şi de toate frumuseţile de-acolo, încât Sf. Spiridon l-a întrebat "De ce te minunezi?" Crezi că toate acestea îl fac pe împărat mai drept în faţa lui Dumnezeu?" Toţi aceştia, împăratul împreună cu demnitarii vor sta în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu cu cei mai săraci laolaltă. Omul trebuie să caute binecuvântarea şi slava cerească." La scurt timp, Sf. Trifilie a fost înscăunat Episcop al Leukosiei în Cipru şi îl vizita deseori pe Sf. Spiridon. Odată, au trecut împreună pe lângă nişte vii şi o grădină foarte frumoase şi pline de rod, numite Parimnos. Sf. Trifilie a fost din nou atras de aceste pământuri şi ar fi dorit să le exploreze mai îndeaproape. Sf. Spiridon, citindu-i gândurile l-a întrebat de ce îşi doreşte lucruri lumeşti şi efemere când omul ar trebui să-şi adune comori în cer şi pentru aceasta să se nevoiască. Astfel, prin rugăciunile mentorului său, Sf. Trifilie a mers pe calea desăvârşirii sale spirituale, dobândind milă, inimă curată, credinţă dreaptă şi nu în cele din urmă iubire, pe lângă alte virtuţi. La un sinod al episcopilor care a avut loc în Cipru, părinţii l-au rugat pe Sf. Trifilie să le vorbească, cunoscută fiind erudiţia şi cultura acestuia. Alegând ca subiect vindecarea slăbănogului de către Mântuitorul Hristos (Marcu 2:11), în loc de "pătuţ" aşa cum apărea în sfânta scriptură, a spus "pat". Foarte nemulţumit de această omisiune a Sfântului Trifilie, Sf. Spiridon i s-a adresat dur, spunându-i: "Te crezi mai vrednic decât Cel care a spus "pătuţ" încât să te ruşinezi de cuvintele Lui ?, ieşind hotărât din biserică. Astfel, Sf. Trifilie a primit o lecţie de umilinţă, ca să nu mai fie niciodată mândru de erudiţia sa. Sf. Trifilie şi-a condus mai departe turma cu pricepere şi din moştenirea rămasă de la mama sa, acesta a construit mănăstirea de la Leukosia. Sfântul a plecat la ceruri la o vârstă foarte înaintată, prin anul 370. Pelerinul rus Egumenul Daniel a văzut sfintele moaşte ale Sf. Trifilie în Cipru, la începutul sec. al XII-lea. Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Ana şi cu fiul ei Ioan. Sfânta Ana şi fiul ei, Sf. Ioan, au trăit în secolul al IX-lea. Ana era fiica diaconului bisericii Vlaherne din Constantinopol. După moartea soţului ei, sfânta şi-a luat straie bărbăteşti, schimbându-şi numele în Eftimie. Împreună cu fiul ei, Sf. Ioan, s-au nevoit în asceză într-una din mănăstirile din Bitinia, lângă Olimp. Sf. Ana a murit la Constantinopol în anul 826. Ea mai este prăznuită şi în 29 octombrie. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Antipatru, episcopul Vostrilor, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evloghie, patriarhul Antiohiei, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor zece mii de Mucenici, care de sabie s-au săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diodor cel din Emesa, care s-a săvârşit răstignit. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
<script type="text/javascript" src="
 "></script>
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 
Rechercher Cautare avansata
Cuvinte-cheie
Ultimele subiecte
August 2018
LunMarMierJoiVinSamDum
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
CalendarCalendar
Parteneri
forum gratuit

Muzica
Structura
Copy and paste this on your web.
Panou de control
Profilul tau
Informatii
Preferinte
Semnatura
Avatar
Social
Lista de prieteni si lista userilor ignorati
Membrii forumului
Grupuri de utilizatori
Mesaje private
Mesaje primite
Mesaje trimise
Subiecte monitorizate
Subiecte monitorizate

Distribuiţi | 
 

 Din început am cunoscut dintru mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele.” (Ps. 118, 152).”Viata Sf Ierarh Glicherie Marturisitorul de la Slatioara

In jos 
AutorMesaj
Admin
Admin


Mesaje : 260
Puncte : 795
Data de inscriere : 29/06/2011
Varsta : 22

MesajSubiect: Din început am cunoscut dintru mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele.” (Ps. 118, 152).”Viata Sf Ierarh Glicherie Marturisitorul de la Slatioara   Joi Iun 30, 2011 1:51 am






Din început am cunoscut dintru mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele.” (Ps. 118, 152).”

Pe pitoreşti meleaguri bucovinene, prin preajma voievodalei cetăţi a Sucevei, anume în satul Mihoveni, trăia pe la sfîrşitul secolului al XIX-lea, familia Tanase, soţul numindu-se Nicolae, iar femeia sa, Rahila. Erau săraci, fără o îndestulătoare brazdă de pămînt şi aşezarea lor gospodărească suferea de multe lipsuri.

În ziua de 9 februarie a anului mîntuirii 1891, familia aceasta a fost însă binecuvîntată de Dumnezeu prin naşterea unui fecior, cel dintîi şi singurul vlăstar, pe care ei l-au botezat întru Hristos cu numele de Gheorghe, ocrotitorul plugarilor şi al tuturor cultivatorilor de pămînt.


Feciorul acesta nu l-a cunoscut pe tatăl său, deoarece acesta a trecut în viaţa cea veşnică foarte curînd, iar de mama sa abia îşi amintea, întrucît şi ea l-a părăsit cînd el avea doar 7 ani. Astfel că Gheorghe a rămas orfan de ambii părinţi la o vîrstă aşa de fragedă. Singurul ocrotitor i-a fost fratele tatălui său, bunicul Ilarion Tănase, în trecut muncitor la căile ferate, iar acum îngrijitor la o vie boierească din preajma Iaşilor. Bunicul l-a luat pe lîngă el la locuinţa sa din satul Miroslava, dar nici aici Gheorghe nu şi-a aflat mîngîierea maternă căci bunica sa, Ana, se mutase demult la Domnul. Atîta doar, că bunicul Ilarion, fiind un evlavios creştin, i-a sădit în suflet credinţa în Dumnezeu, care-i va fi cea mai mare si sfîntă mîngîiere în viitoarea sa viaţă. În toate duminicile şi sărbătorile noastre bisericeşti, îl ducea să se roage în casa Domnului, în biserica satului vecin Comeşti, cam la 10 km de locuinţa lor.

Bunicul îl întovărăşea şi cu alţi copii ai satului, ca să împlinească şi datinile creştineşti şi strămoşeşti, de a merge cu colindele pe la casele sătenilor. Şi cum Gheorghe avea o fire paşnică, era copil liniştit şi evlavios, cînd ei se duceau cu pluguşorul, ceilalţi copii i-au dat rolul de preot, ca un fel de prevestire despre destinul său viitor. Odată, cu prilejul închipuirii în joacă a unei nunţi ţărăneşti, copiii l-au ales pe el ca mireasă. În alt an, Gheorghe l-a reprezentat în colinde pe împăratul. Luînd aminte la asemenea întîmplări, nu este greu a ne închipui că ele erau adevărate prevestiri, deoarece tînărul Gheorghe a ajuns mai tîrziu preot cu adevărat, sfinţit cu Harul cel dumnezeiesc, şi slujind în sfîntul altar ortodox, întru slava Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. În curăţenie sufletească şi trupească deplină, ca o fecioară mireasă, el îşi va petrece anii vieţii pună la intrarea în monahism unde toate dorinţele sale duhovniceşti se vor împlini. În fine, pentru că a jucat şi ca împărat, în colindele din copilărie, iată cu Darul lui Dumnezeu şi din mila Sa cea mare, ajuns în ceata cea înaltă a arhiereilor şi credincioşii l-au avut şi-l au ca pe un mare şi ales conducător duhovnicesc, ca Mitropolit creştin-ortodox în Patria sa.

Împlinise 19 ani şi trebuia să-şi agonisească el însuşi existenţa, pîinea cea de toate zilele şi îmbrăcămintea. S-a angajat ca muncitor la pepiniera C.F.R. din staţia Ciurea, unde se ocupa cu florăria şi planta pomi fructiferi. De aici, a trecut la fabrica de mezeluri din Nicolina, suburbia Iaşiului.

Şi am grăit întru mărturiile tale înaintea împăraţilor şi nu m’am ruşinat. (Ps. 118, 46).”

În acest an, 1924, s-a înfăptuit în biserica românească reforma calendarului, adică s-a introdus în calculul zilelor şi sărbătorilor de peste an, calendarul gregorian, pe care statul nostru îl folosea deja, în timp ce până atunci Biserica noastră îşi socotea sărbătorile anului şi Sfintele Paşti după calendarul iulian, adică după stilul vechi. Între aceste două calendare există diferenţa că cel iulian se afla cu 13 zile în urma celui gregorian şi biserica si toate unităţile ei, când aveau contacte oficiale cu autorităţile de Stat, trebuia să scrie data după ambele calendare, astfel: 1/14, 15/28 etc. Ziua hotărâtă de Sf. Sinod pentru a începe folosirea noului calendar a fost fixată la 1 octombrie, zi care a devenit 14 octombrie, ziua de pomenire şi slăvire a Sfintei Preacuvioasei Maici Parascheva, cea sărbătorită cu multă evlavie, mai ales în Moldova.

A ajuns acest ordin şi la schitul Procrov, respectiv ca ziua de 1 octombrie să devină 14, explicându-se în ordin că sfinţii scrişi în calendarul anului 1924 între 1-14 octombrie, să fie pomeniţi în următoarele 13 zile, pe lângă sfinţii trecuţi în acele 13 zile. A fost ordin ca oricare altul, administrativ sau economic. Dar în schitul Procrov nu se mai aflau doar trei călugări ca la început, în 1922, când a fost numit stareţ părintele Glicherie, ci, datorită progresului duhovnicesc al vieţii de obşte, se adunaseră aici şi alţi cuvioşi, ajungând numărul lor la 12 monahi. Citind ordinul sosit, aceşti monahi, toţi într-un singur glas, au declarat că reforma ar fi bună pentru astronomie, dar nu şi pentru Biserica Ortodoxă. Întrebarea era de ce n-au primit această reformă calendaristică şi celelalte Biserici ortodoxe? Au considerat această schimbare ca pe o sminteală a rânduielilor noastre bisericeşti. Şi astfel, schitul Procrov a continuat a sluji tot după calendarul vechi, iulian, hotărând ca unii dintre monahi să caute cărţi lămuritoare şi să se sfătuiască cu alte feţe bisericeşti, specializate în drept canonic şi rânduieli bisericeşti. Aşa s-a desfăşurat viaţa în schitul Procrov din octombrie 1924 până în anul 1925, când a venit un nou ordin în privinţa calculării prăznuirii Sf. Paşti, pentru anul 1926.

De s’ar rândui asupra mea tabără, nu se va înfricoşa inima mea . De s’ar scula asupra mea război, întru acesta eu nădăjduiesc. Una am cerut dela Domnul, aceasta voi căuta: ca să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţei mele.” (Ps. 26, 5-6-7).

†††

La sărbătoarea Sf. Apostoli, a luat parte la hramul bisericii din Rădăşeni. A doua zi după hram, toţi credincioşii care au participat au fost duşi la Prefectură; în lipsa lor, preotul satului a chemat jandarmii şi s-au înţeles să-l aresteze pe părintele Glicherie. Ca iscoadă a fost trimis primarul, să vadă cine a mai rămas în casa unde locuia cuviosul, anume gospodăria lui Vasile Onofrei, pe care jandarmii au înconjurat-o. Simţind şi văzând un căpitan de jandarmi care a intrat în curte, cuviosul Glicherie a vrut să fugă prin spatele casei, dar acolo erau deja jandarmii, care l-au prins pe când vroia să sară un gard de sârmă. Gardul însă era şubred şi n-a rezistat sub greutatea oamenilor şi s-a dărâmat provocând o busculadă ce a stârnit mânia jandarmilor care s-au răzbunat pe cuviosul Glicherie şi l-au bătut crunt, cu picioarele şi patul puştii. Apoi l-au ridicat de la pământ şi au vrut să-l treacă pe sub gardul de sârmă, dar între timp, Vasile Onofrei s-a întors acasă. Văzând pericolul, a încercat să-l scape pe cuvios, dar un jandarm a îndreptat arma spre el ameninţându-l, iar ceilalţi jandarmi au tras focuri de avertisment în aer, deoarece se mai apropiau de locul învălmăşelii şi nişte femei. Vasile Onofrei a prins arma jandarmului şi i-a smuls-o din mână, iar acesta n-a putut să riposteze fiind atacat de o femeie, Ana Grecu, cu o furcă de fier.


Focurile de armă trase de jandarmi în aer, au atras şi pe alţi săteni la locul faptei, aşa că jandarmul s-a mulţumit să ia furca din mâna femeii şi să fugă cu ceilalţi jandarmi, care în graba aceea au arestat un călugăr şi un bătrân din sat, pe care i-au dus în bătaie la post, crezând că unul din ei poate fi cuviosul Glicherie. Dar acolo văzând că s-au înşelat, jandarmii s-au întors la casa unde credincioşii îl luaseră pe cuvios, pentru a-l îngriji, în urma rănilor numeroase. Pe cale, s-au întâlnit cu alţi jandarmi care veneau de acolo şi au năvălit cu toţii la poarta casei, ca să intre cu forţa în ogradă. Poarta fusese încuiată de nişte femei, iar când jandarmii au vrut să sară gardul, au fost loviţi cu pari de lemn de către acestea, inclusiv căpitanul primind o lovitură, care le-a mai temperat elanul. După retragerea jandarmilor, mulţi săteni s-au dus la Primărie să reclame abuzurile şi ilegalităţile săvârşite de oamenii legii. Acolo a venit şi căpitanul jandarmilor, care le-a cerut să înapoieze arma în schimbul eliberării călugărului, şi a bătrânului arestaţi din greşeală. Arma însă a rămas la Vasile Onofrei, încă o săptămână.

În iarna lui 1933, cuviosul Glicherie a tipărit la Suceava Psaltirea şi mai multe broşuri. Tot atunci, s-au trimis mai multe memorii la Ministerul de Interne şi la celelalte organe ale autorităţii centrale, pentru a protesta împotriva persecuţiilor jandarmilor, care trebuiau să înceteze, neavând un suport legal. Cuviosul a mai tipărit şi calendare şi s-a zidit o casă parohială. Împreună cu cuviosul David au venit de la Neamţ şi doi ieromonarhi sosiţi din Sf. Munte, Zosima şi Varuh, care slujeau zilnic cu părintele Glicherie. Un frate al părintelui Varuh, călugăr şi el, îl ducea pe cuviosul Glicherie pe la celelalte parohii, cu căruţa, pentru a supraveghea zidirea bisericilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu, toate bisericile începute au fost terminate în 1933, prin truda şi râvna poporului binecredincios, însufleţiţi de exemplul personal al părintelui lor duhovnicesc. Tot în acest an, s-a început şi zidirea bisericii din satul Drăceni (astăzi com. Slatina).

În anul 1934, după sărbătorile de iarnă, s-a zvonit printre oameni, că vor veni din nou jandarmii să-i aresteze pe cuviosul Glicherie şi ceilalţi preoţi. Atunci oamenii au început să se organizeze, astfel: unii păzeau biserica zi şi noapte, alţii citeau neîncetat la Psaltire. Pentru toţi se pregătea mâncare de obşte, iar în zilele de post se mânca o dată pe zi.

În prima săptămână a Postului Mare, au venit jandarmii la Rădăşeni şi insistau să pătrundă în biserică. Oamenii au venit la gard, încercând să-i oprească, dar jandarmii au reuşit să sară gardul şi să intre în curte. Totodată, au sosit acolo procurorul regiunii, un delegat de la Minister însosiţi de alte persoane, care doreau să vadă biserica, deoarece ei erau informaţi că se slujea într-o “poiată” şi prin grajduri. Au privit atenţi biserica la interior şi au fost foarte plăcut surprinşi de frumuseţea ei. La ieşire vorbeau între ei, dându-şi seama că au fost dezinformaţi şi că nimic din ceea ce se zvonea nu era adevărat. Au vizitat şi casa parohială, dar n-au intrat în camera unde stăteau preoţii.

Delegaţia a plecat la Fălticeni, unde erau aşteptaţi de preoţi din zonă, care se aşteptau să-l vadă pe cuviosul Glicherie şi ceilalţi preoţi arestaţi. Spre dezamăgirea lor, n-au avut ocazia să se bucure şi să-i huiduiască aşa cum doreau, pe slujitorii adevărului, ci pe doi preoţi de stil nou, arestaţi pentru crimă şi viol. Tot în noaptea aceea, la Vânători, jandarmii l-au căutat pe părintele Pamvu peste tot să-l aresteze, dar nu l-au găsit. S-au hotărât atunci să ia clopotele de la biserică, dar pe când se chinuiau să le desfacă, un clopot a căzut de la locul lui peste un jandarm, omorându-l pe loc. S-au speriat de moarte şi au luat mortul, fugind în grabă.

Mulţi zic sufletului meu: nu este mântuire lui întru Dumnezeul lui. Iar Tu, Doamne, Sprijinitorul meu eşti, slava mea, şi Cela ce înalţi capul meu. (Ps. 3, 2-3)


La 1 septembrie 1936, cuviosul Glicherie a plecat cu însoţitorii săi, pentru sfinţirea bisericii din Buhalniţa (jud. Neamţ); cu ei, aproape 500 de căruţe în care erau vreo 4000 de săteni. Au trecut prin Tg. Neamţ şi i-a prins noaptea sus pe munte în satul Petru-Vodă, unde au înnoptat. În acel drum, s-a întâlnit cu un călugăr de la Mănăstirea Secu, care primise calendarul nou şi acesta i-a spus că se făcuse mare tulburare în biserică, deoarece s-a aflat că Papa de la Roma a trimis în ţara noastră două milioane de lei ca să distrugă stilul vechi. Au trecut prin Poiana Teiului şi au ajuns la Buhalniţa cu toată mulţimea de oameni şi căruţe. A fost primit cu bucurie, localnicii întâmpinându-l cu flori. Au săvârşit sfinţirea bisericii cu slujbe frumoase care au durat până târziu. După sfinţire cuviosul a rămas pe loc.


A doua zi, o delegaţie din partea credincioşilor din Bodeşti a venit să-l invite să sfinţească şi biserica de acolo. A plecat cu ei. Când au ajuns aproape de Piatra Neamţ, le-a ieşit în cale un camion încărcat cu jandarmi, vrând să-i oprească, poate şă-i şi aresteze, însă când au văzut aşa de mulţi oameni şi căruţe nenumărate, căci oamenii care veniseră la Buhalniţa mergeau acum şi la Bodeşti, jandarmii s-au temut şi s-au retras.

Convoiul s-a oprit la un pod, la intrarea în Piatra Neamţ de către alţi jandarmi, care i-au întrebat unde merg şi cu ce scop. Un creştin din Boroaia, a vrut să treacă pe lângă bariera jandarmilor, căci era cu bicicleta, dar un jandarm a tras în el un foc de revolver şi l-a rănit la braţ. Lumea s-a înfuriat pentru purtarea criminală a jandarmilor şi a năvălit cu forţa pe la margini, intrând în oraş. Jandarmii au tras focuri de armă şi au folosit gaze lacrimogene. Oamenii s-au tupilat în căruţe şi au continuat înaintarea.

La ieşirea din oraş, i-au aşteptat pompierii care i-au udat cu jeturi de apă. Totuşi căruţele nu puteau fi oprite, în ciuda faptului că acum venise şi armata care trăgea cu mitralierele. Situaţia era disperată şi fiecare a fugit cum şi pe unde a putut. Cuviosul Glicherie şi părintele David au fugit printr-o grădină şi s-au ascuns la început sub un tufar, căci cuviosul nu mai putea să meargă din cauza rănii de la picior. Au venit din urmă alţi oameni şi l-au ajutat, ajungând astfel în ograda unui evreu şi s-au ascuns într-o magazie. Jandarmii s-au apropiat însă şi l-au găsit pe cuviosul David pe care l-au prins şi l-au bătut amarnic cu ţeava puştii în spinare, provocându-i răni care l-au chinuit toată viaţa. Evreul în magazia căruia se ascunsese cuviosul Glicherie, l-a denunţat jandarmilor şi aceştia l-au scos de acolo şi au început a-l bate în cap cu bastoanele de cauciuc. Cuviosul căuta să-şi apere capul cu mâinile, dar loviturile continuau şi a fost doborât la pământ, apoi lovit cu bocancii. L-au ridicat şi l-au dus la arest care era plin de oameni arestaţi şi l-au trântit pe podea fără să-l recunoască, fiindcă era îmbrăcat în suman. Au venit alţi jandarmi, care îl văzuseră cu alte ocazii şi l-au recunoscut, apoi l-au mutat în alte camere unde podeaua şi pereţii erau plini de sânge de la bătăile ce le suferiseră cei interogaţi mai-nainte. Acolo a rămas până noaptea, când l-au dus la Poliţie. Aici i-au bandajat rănile care îi acopereau tot trupul şi l-au fotografiat. L-au îmbrăcat în haine militare, în manta şi cu bonetă pe cap. Faţa era bandajată toată şi nu se vedeau decât ochii, ca să nu fie recunoscut. Noaptea l-au urcat într-un autoturism şi escortat de maiorul Legiunii de jandarmi şi şeful Poliţiei din Piatra Neamţ, au pornit într-o direcţie necunoscută. S-au oprit într-o pădure. Cuviosul aştepta să fie împuşcat acolo. Călătoria însă a continuat şi pe drum maiorul a întrebat: “Oare când ajunge trenul la Roma?”. Într-adevăr, l-au suit în tren, dar au ajuns dimineaţa la Bucureşti. Coborând din tren, cuviosul a auzit un glas de femeie ce întreba: “Dumnealui este din cei de la Piatra Neamţ?” A fost dus cu maşina la Ministerul de Interne. în curte l-au aşteptat mai mulţi ziarişti şi fotografi, care l-au fotografiat, însă mîinile le-au ferit pentru că erau umflate şi înnegrite.

Au venit câţiva poliţişti şi l-au dus într-un beci. După câteva ore, a venit la el acolo jos, soţia generalului Pârâianu, comandantul trupelor de jandarmi pe ţară. Doamna l-a întrebat ce a făcut şi cuviosul i-a descris toată grozăvia de la Piatra Neamţ. Dânsa a fost foarte mişcată de cele auzite şi a început să plângă. I-a spus că atunci când au aflat de incidentele de la Piatra Neamţ, era cu soţul ei la Constanţa şi generalul a plecat direct la faţa locului, iar ea a venit la Bucureşti. După două ore, doamna i-a trimis o servitoare care i-a adus mâncare, struguri şi un sfert de vin.

Seara, cuviosul a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, la legiunea de jandarmi. Un sergent de acolo i-a cumpărat mâncare din oraş pe banii lui, căci cuviosul era lipsit de orice bunuri. Patriarhul Miron Cristea era prim-ministru. El a ordonat unui colonel să plece la Piatra-Neamţ să supravegheze evenimentele, iar la schitul Iezeru, tot el a dispus să se facă un arest pentru “stilişti”. A doua zi, cuviosul a fost dus cu maşina până în localitatea Cheia, unde cei ce-l escortau au căutat trei cai şi călare atât ei cât şi cuviosul, au ajuns la schitul Iezeru. Acolo, erau deja arestaţi, cuvioşii Pamvu şi Evstatie. Cuviosul Glicherie a fost închis într-o cameră întunecată. După o săptămână, au fost aduşi în cameră şi cuviosul David şi alţi mulţi arestaţi. Aici cuviosul Glicherie a rămas şase luni. Apoi a fost mutat la Râmnicu Vâlcea pentru o lună şi dus înapoi la Iezeru. Acolo a fost anunţat că este condamnat la detenţie pentru un an. A fost dus din nou la Rm.Vâlcea pentru trei luni, apoi la Craiova trei zile; a fost transportat cu duba la închisoarea Văcăreşti din Bucureşti pentru alte trei zile şi de acolo la închisoarea din Iaşi unde a stat opt luni. în cele din urmă a revenit la Iezeru. A fost dus la Piatra Neamţ, unde s-au împlinit deja doi ani de detenţie.

Trebuie menţionat faptul că pe atunci, cuviosul Glicherie n-a fost acuzat numai de “stilism”, ci şi de vina că ar fi când legionar, când comunist. Şi iată de ce. Preotul comunei Răuceşti, pentru a determina autorităţile să urgenteze arestarea cuviosului care făcea lumină în sufletele şi minţile oamenilor şi devenise deci incomod pentru cei ce propovăduiau minciuna, l-a reclamat că, pe lângă “propaganda stilistă” face şi agitaţie legionară şi colaborează cu nişte comunişti. Asta pentru ca părintele Glicherie să primească pedeapsa capitală şi astfel să se stingă izvorul adevărului.

Într-o zi, fiind singur la Răuceşti, a sosit acolo o maşină. Era maiorul de la Jandarmeria din Piatra Neamţ, însoţit de patru jandarmi şi şeful Poliţiei din Tg. Neamţ, având şi acesta cu el patru agenţi de stradă. A fost ridicat pe motivele enumerate mai sus care nu erau decât pretexte a fost dus mai întâi la Piatra Neamţ, apoi la Miercurea Ciuc, în lagărul pentru legionari. Aceasta s-a întâmplat în anul 1939, fiind arestat timp de nouă luni. Erau închişi în lagăr 80 de legionari.
Iată am dorit de poruncile Tale: întru dreptatea Ta mă viază.” (Ps. 118, 40).

După terminarea războiului, care-i fusese prevestită printr-un vis în care a văzut căderea Germaniei, a revenit în mijlocul poporului şi a reînceput construcţia de biserici noi sau reconstrucţia celor distruse între anii 1935-1936. Concomitent a început şi organizarea activităţii pentu începerea construirii Mănăstirii Slătioara, care se dorea a fi un loc de refugiu pentru toţi călugării şi preoţii care supravieţuiseră asprelor prigoane de până atunci. Această activitate a fost mult uşurată de faptul că noile autorităţi au acordat Bisericii care se întemeia personalitate juridică şi astfel au putut fi obţinute aprobările necesare începerii construcţiei. S-a înfiinţat şi un comitet parohial de sprjin şi adunările acestuia pentru consfătuiri aveau loc în casa lui Petru Melinte, unde în prezent vieţuieşte bătrânul Costică Flămându. Componenţa acestui comitet era pe atunci următoarea: Moroşanu Nicolae, Toader Florea, Petru Melinte, Nicolae Ciocan, Ioan Nistor (cel care a donat terenul pentru mănăstire), Gheorghe Maftei, Gheorghe Cojocaru, Dumitru Dochiţa, Gheorghe Ciocan, Costică Flămându şi Nicolae Dumbrăveanu.

Anul 1947 a marcat începerea lucrărilor de construcţie la Mănăstirea Slătioara şi contactarea episcopului Galaction Cordun de o delegaţie ce s-a deplasat la Bucureşti, care i-a cerut acestuia să devină conducătorul duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Tradiţionale de Răsărit (denumirea oficială de atunci). De comun acord, s-a amânat venirea acestuia pentru anul 1955, când mănăstirea a fost terminată şi s-a putut oferi un spaţiu de cazare şi condiţii normale de desfăşurare a acţiunii pentru Preasfinţitul Galaction. La început s-a zidit un mic paraclis pentru săvârşirea rugăciunilor şi slujbelor de zi şi noapte. Biserica şi chiliile au fost făcute după modelul în care sunt făcute în Sf. Munte Athos, adică o clădire lungă, cu hol pe mijloc; pe ambele laturi chiliii şi la capăt biserica. În această formă a arătat complexul bisericii şi al chiliilor până în anul 1978, când pentru mărirea bisericii, s-au stricat chiliile (deoarece se construise un bloc de chilii nou) şi în locul acestora s-a lărgit biserica, în forma în care există şi astăzi.

În anul 1950, după ce Partidul Comunist a căpătat putere, a început din nou prigoana şi şicanele împotriva celor cu stilul vechi. În principal, acţiunile au căpătat amploare acum împotriva Mănăstirii Slătioara, considerată a fi bastionul şi centrul de rezistenţă al “stiliştilor”, pe care duşmanii acesteia o doreau distrusă chiar de la început.

În satul Buda, lângă Slătioara, era o fabrică de cherestea la o distanţă de aproximativ 3 km de mănăstire. Directorul fabricii era un evreu, pe nume Holingher, care a sesizat organele de partid, cerând desfiinţarea mănăstirii pe motiv că clopotul ce suna noaptea pentru utrenie îi deranjează pe muncitori şi nu se pot odihni. Cuviosul Glicherie, văzându-se în pericol şi neavând nici un ajutor de la oameni, a recurs la armele creştinului folosite în astfel de cazuri – la post şi la rugăciune. A hotărât post negru de trei zile şi slujbe cu priveghere la Maica Domnului pentru toată obştea. După cele trei zile, a explodat cazanul de presiune de la fabrică şi directorul a umblat două săptămâni sâ-l sudeze, pentru a relua activitatea, dar n-a reuşit. A decis ca fabrica să fie mutată pe un nou amplasament, în comuna Râşca, unde se află şi astăzi. Cuviosul Glicherie le povestea de multe ori ucenicilor această întâmplare zâmbind, întrebându-se dacă acum mai deranja clopotul pe muncitori.

Dar luptele cu duşmanii neobosiţi erau departe de a se termina. În noaptea de 1 spre 2 februarie au venit câteva camioane cu miliţieni care au înconjurat mânăstirea, arestându-i aproape pe toţi vieţuitorii. În acea perioadă, la mănăstire aveau loc cursuri de pregătire pentru cântăreţi bisericeşti, conduse de profesorul Alexandru Antoniu, care a fost şi el arestat. Au fost arestaţi, pe lângă cuvioşii Glicherie şi David, şi părintele Meftodie (viitorul episcop), Nifon Marinache şi părintele Teofan.Toţi au fost duşi la canalul Dunăre-Marea Neagră; aici, părintele Teofan a şi murit, iar alţii au pierit în alte locuri.

Au fost ridicate ştampilele şi însemnele oficiale ale cultului, printr-o descindere la sediul din Târgu Neamţ de unde au fost arestaţi şi preşedintele cultului, d-nul Nichifor şi secretarul acestuia, Onofrei Onofrei (devenit ulterior Mitropolitul Silvestru), care au primit o condamnare de doi ani la închisoare severă. După executarea pedepsei, toţi clericii au fost eliberaţi şi au revenit la mănăstire. Când s-a întors, Cuviosul Glicherie a început demersurile pentru aducerea episcopului Galction Cordun, care promisese că va veni la Mănăstirea Slătioara, pentru a prelua funcţia de întâistatator, atunci când biserica şi chiliile vor fi gata. A trimis deci în acest scop o delegaţie la Bucureşti, compusă din părintele Dionisie Hugeanu, Evloghie Oţa şi Silvestru Onofrei. Episcopul Galaction i-a primit cu bucurie şi au început pregătirea pentru venirea lui la Slătioara.

În ziua de 21 mai 1955, dimineaţa, în sunetul clopotelor, cel ce avea să devină primul Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, Galaction Cordun, a sosit în Mănăstirea Slătioara, fiind primit cu Evanghelia de către Ieroschimonahul Glicherie, Ierodiaconul David, stareţul mănăstirii, împreună cu obştea şi tot poporul. S-a săvârşit Sf. Liturghie, la sfârşitul căreia cuviosul ieroschimonah Glicherie a fost ridicat la vrednicia de arhimandrit, fiind apreciat în cuvinte de laudă pentru strădania şi luptele depuse în slujba apărării adevărurilor de credinţă, la predica rostită la sfârşit de P.S. Galaction.

Trebuie menţionat că acesta făcuse publică intenţia sa de a veni de bună voie, la cererea poporului, la stilul vechi, printr-un act legalizat la Notariatul de Stat din Bucureşti, la 5 aprilie 1955, intitulându-se Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Tradiţionale de Răsărit, document trimis atât Patriarhiei Române, cât şi Patriarhului Alexei I al Moscovei şi Kiril al Bulgariei, care-i fuseseră colegi la Academia teologică din Sankt Petersburg.

În urma acestei situaţii nou-create, a început din nou persecuţia din partea Bisericii oficiale de stil nou (papistăşesc). După câteva zile de şedere la Mănăstirea Slătioara a mitropolitului Galaction, s-a prezentat în numele Patriarhiei şi al Departamentului Cultelor un protopop pe nume Ioan Ţiu, cu o maşină neagră cu şofer şi care spunea că este trimis de părintele Dionisie, ca împreună cu Mitropolitul Galaction şi Arhimandritul Glicherie, să meargă la Bucureşti pentru a primi legalizarea cultului. Văzând că nu este crezut, a început a plânge şi a căzut în genunchi şi sărutându-i mâna Mitropolitului Galaction l-a implorat să creadă că cele spuse de el sunt adevărate. Aceste scene teatrale, care aminteau mai degrabă de vicleşugul lui Iuda, l-au convins pe mitropolit, care a hotărât plecarea la Bucureşti. Înainte de plecarea sa, curtea mănăstirii s-a umplut de creştini, bărbaţi, femei şi copii, care-l implorau pe mitropolit să nu se lase înşelat de protopopul securist, care deşi era în uniformă frumoasă, cu brâu roşu, nu avea alt scop decât să-i predea autorităţilor pe conducătorii stilului vechi. S-au aşezat cu toţii înaintea maşinii, împiedicând astfel plecarea. Cu toată opoziţia credincioşilor, au plecat spre Bucureşti – mitropolitul Galaction, arhimandritul Glicherie, protopopul Ţiu şi ierodiaconul Agatanghel Butnaru. Plecarea a fost la ora 16 şi au mai poposit pe drum în diferite locuri pentru a ajunge la destinaţie în jurul orei 9 dimineaţa. A fost o călătorie lungă şi obositoare pentru cei doi bătrâni, care nu erau obişnuiţi să meargă peste 15 ore cu maşina. Ajungând la Ploieşti, la o intersecţie au fost opriţi de un locotenent de miliţie. Protopopul Ţiu a coborât şi s-a depărtat puţin de maşină, discutând în şoaptă cu miliţianul, apoi cei doi s-au urcat în maşină. Mitropolitul Galaction a întrebat unde trebuiau să mai meargă, căci puterile lui erau pe sfârşite. A primit răspuns că şoferul nu are buletinul de identitate asupra lui şi trebuiau să meargă la o secţie de miliţie pentru a telefona la Bucureşti, în vederea confirmării. Dar maşina s-a îndreptat direct spre sediul Securităţii din Ploieşti, unde a intrat în curte, căci porţile s-au deschis de parcă ar fi fost aşteptaţi. Nu s-a permis coborârea decât celor chemaţi, care au fost însoţiţi fiecare de câte o persoană, în birouri separate.

Au început interogatoriile iar la sfârşitul cercetărilor, Mitropolitul Galaction a fost dus la Cemica, cu domiciliul obligatoriu, până în primăvara anului 1956, când a fost arestat şi a executat o pedeapsă de 6 luni, iar în toamnă a fost dus din nou la Mănăstirea Căldăruşani, tot cu domiciliul obligatoriu. Cuviosul Glicherie a fost dus în Bărăgan, în comuna Răchitoasa (o fotografie de atunci), împreună cu alţi deportaţi. Aici a locuit într-un bordei de nuiele, lipit cu lut, acoperit cu papură şi stuf şi care avea un geam mic. Soba de încălzit era o vatră de pământ negru, podul era din lemn şi nuiele, iar apa de băut era apă de Dunăre. Îşi făcuse şi o mică grădină de zarzavat, pentru hrana de toate zilele.

Mitropolitul Galaction putea fi contactat la Cernica şi, de multe ori, sub pretextul că merge la medic, venea în Bucureşti şi hirotonea preoţi la Mănăstirea Copăceni sau la biserica din localitatea Moara Domnească, ambele lăcaşuri fiind în apropierea Capitalei. În acest mod, în toamna anului 1956 au fost hirotoniţi întru arhiereu (episcop), P.S. Evloghie Oţa şi P.S. Meftodie Marinache. S-a hotărât atunci de comun acord că la o dată fixată din timp, să fie adus pe ascuns din lunca Dunării şi părintele arhimandrit Glicherie, pentru a fi hirotonit episcop. Dumnezeu a vrut ca acea binecuvântată zi să fie la data de 16/29 noiembrie 1956, iar în noaptea de 17/30 noiembrie, când se prăznuieşte Sf. Ierarh Grigorie al Neochesariei, a fost hirotonit întru arhiereu de către Mitropolitul Galaction şi ceilalţi episcopi. A doua zi, a fot pregătită o maşină, care l-a dus la Mănăstirea Slâtioara, de unde n-a mai fost arestat niciodată, ci numai ameninţat. Preasfinţitul Glicherie n-a mai părăsit mănăstirea şi trecând prin multe greutăţi, aici şi-a petrecut viaţa până când a trecut la Domnul, la data de 15/28 iunie, în anul 1985.

Avea un program zilnic foarte regulat şi pe care-l respecta cu stricteţe. Noaptea era nelipsit de la utrenie, dimineaţa venea primul la Acatistul Maicii Domnului; asculta Ceasurile, asista la Sf. Liturghie şi de multe ori, rămânea şi la parastasul zilnic. Deoarece venea primul la biserică, adesea el aprindea şi candelele şi lumânările, când paraclisierul întârzia. Vara, după Sf. Liturghie, mergea în grădină, unde avea grijă de flori sau de straturile de zarzavat, aceasta fiind o dragoste a sa din tinereţe, când fusese numit cu ascultarea aceasta la Mănăstirea Cetăţuia. La ora două după amiază, lăsa lucrul cu sapa şi mergea în chilie, unde împlinea pravila personală după rânduiala călugărească, până la ceasul al nouălea. Apoi mergea la biserică pentru vecernie şi la sfârşit lua Sf. Anaforă şi se ducea la masa de obşte, la care era nelipsit. După masă se odihnea puţin, apoi dacă avea ceva de lucru început la grădină îl termina, după care asculta pavecerniţa la biserică. După pavecemiţă mergea la chilie pentru programul personal, până la utrenie.

În anul 1960, la Mănăstirea Slătioara a venit într-o zi împuternicitul Departamentului Cultelor însoţit de ofiţeri de securitate şi l-au forţat pe Vlădica Glicherie să alunge toţi călugării din mănăstire. Preasfinţitul a refuzat, motivând că nu el i-a adus la mănăstire şi deci nu are dreptul şi nici nu poate să-i trimită acasă cu forţa. Oamenii partidului au adunat atunci toată obştea într-o cameră de lângă clopotniţă şi le-a pus fiecăruia în vedere să părăsească în cel mai scurt timp mănăstirea. Toţi au refuzat însă şi văzând hotărârea lor, autorităţile nu i-au mai supărat. Totuşi, au folosit altă metodă. De câte ori prindeau un călugăr în afara mănăstirii, dacă era îmbrăcat în haine călugăreşti îl arestau sub acuzaţia de port ilegal de uniformă.

NOTA:viata Sf Glicherie este spusa pe scurt.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://borstilvechi.forumgratuit.ro
 
Din început am cunoscut dintru mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele.” (Ps. 118, 152).”Viata Sf Ierarh Glicherie Marturisitorul de la Slatioara
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
BORstilvechi :: Sfantul Ierarh Glicherie Marturisitorul de la Slatioara :: Viata Sf Glicherie-
Mergi direct la: