BORstilvechi
Bine ati venit pe forumul BOSVR.Pentru a vedea toate topicurile trebuie sa va inregistrati.Dureaza un minut.Multumesc.
BORstilvechi
Bine ati venit pe forumul BOSVR.Pentru a vedea toate topicurile trebuie sa va inregistrati.Dureaza un minut.Multumesc.
BORstilvechi
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
BORstilvechi

totul despre biserica de stil vechi din romania
 
AcasaPortalGalerieUltimele imaginiCăutareÎnregistrareConectare
În această lună, în ziua a treisprezecea pomenirea Sfintei Muceniţe Achilina. Aceasta a trăit în zilele împăratului Diocleţian, şi era din Vivlos, cetate a Palestinei, fiica unui mare şi strălucit bărbat, anume Eutolmie. Şi fiind botezată de Eutalie episcopul, şi ajungând în vârsta de 15 ani, trăgea şi întorcea spre credinţa în Hristos pe fetele cele ce erau de vârsta ei şi crescute împreună cu dânsa, şi le învăţa să se ferească de idoli. Dar a fost pârâtă la guvernatorul Ulosian de un oarecare Nicodim. Şi fiind adusă la întrebare, a mărturisit numele lui Hristos. Şi pentru aceea a fost bătută şi pătrunsă prin urechi cu ţepi de fier arse, atâta cât i-a dat şi sângele pe nari, şi i s-a încins tot capul de arsură; după aceea tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul. Şi se face pomenirea ei în sfânta sa mucenicie ce se află aproape de târgul ce este lângă zid. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Iacov, cel ce prin înşelăciune s-a închinat lui anticrist, adică diavolului. Acest fericit Iacov, fiindcă a iubit pe Hristos, a urât lumea, şi a părăsit toată averea sa, fără a întrebuinţa ceva din aceasta. Însă după acestea, prin lucrarea urâtorului de om, diavolul, atâta s-a mândrit, încât a îndrăznit şi zicea: "Cine altul ştie mai bine decât mine mântuirea mea?" Pentru aceasta a întrebuinţat multe şi mari nevoinţe, însă fără întrebare de cei socotitori, după cum învaţă dumnezeieştii părinţi. Ci cu însăşi voia şi bună plăcerea sa, pentru aceasta a şi fost înşelat de către diavolul, căci venind la dânsul un înger viclean, adică un demon, prefăcut în chip de înger al luminii, i-a zis: "Curăţeşte-ţi chilia ta, şi să aprinzi candele şi făclii, şi să o afumi cu miruri şi tămâieri, bine împodobindu-te pe tine însuţi, pentru ca, plăcându-i nevoinţa ta, Hristos vine în noaptea aceasta pentru ca să-ţi dea multe daruri". Iar nepriceputul Iacov, prin mândrie fiind înşelat, a făcut toate acestea. Şi aşa a venit la el anticrist cu mărire şi nălucire multă, la miezul nopţii. Iar Iacov deschizând uşa chiliei sale s-a închinat lui; iar diavolul lovind pe Iacov în frunte, după dumnezeiască iconomie, n-a stat, ci s-a întors înapoi şi a fugit. A doua zi, dimineaţa, Iacov plângând a mers la un bătrân; iar bătrânul mai înainte de a auzi de la Iacov vreun cuvânt, a zis către el: "Fugi de aicea, căci ai fost batjocorit de satana". Deci după ce Iacov a plâns de ajuns şi s-a sfărâmat cu inima, atunci bătrânul certându-l mult şi sfătuindu-l, l-a trimis la viaţa de obşte, iar el ascultând, a mers la obşte şi a slujit la bucătărie şapte ani, cu multă smerenie şi ascultare; după aceea a şezut singur în chilie alţi şapte ani, lucrând lucrul mâinilor cu măsură, şi păzind canonul dat cu multă scumpătate. Şi aşa învăţând calea lui Dumnezeu cea fără amăgire, cu multă desluşire, s-a făcut făcător de minuni prea ales; şi aşa şi-a săvârşit viaţa sa, mutându-se către Domnul. Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Trifilie, episcopul Lencusiei, în Cipru. Sfântul Trifilie, Episcopul Leukosiei, s-a născut la Constantinopol şi a studiat în Beirut - Liban. Era foarte inteligent şi literat, cu toate acestea şi-a ales ca îndrumător un om fără educaţie dar de o sfinţenie rară, şi anume pe Sf. Spiridon al Trimitundei (prăznuit în 12 decembrie). În vremea aceea, împăratul Constantin al II-lea (337-340) a căzut grav bolnav şi nefiind doctor care să-l poată ajuta, s-a întors la Dumnezeu pentru ajutor. În vis i-a apărut un înger care-l îndruma spre un grup de ierarhi, dintre care i-a arătat pe doi, spunând că numai prin ei se va putea vindeca. Împăratul a dat imediat un edict prin care îi chema pe episcopi la adunare, printre ei fiind şi Sf. Spiridon, care împreună cu discipolul său, Sf. Trifilie s-au prezentat în faţa împăratului. Bolnavul i-a recunoscut îndată pe cei prin care avea să se vindece după cum i-a arătat îngerul. S-a închinat în faţa lor şi i-a rugat să se roage pentru sănătatea lui. Atunci Sf. Spiridon a pus mâna pe capul împăratului şi după ce s-a rugat acesta s-a însănătoşit. Sf. Trifilie a fost impresionat de viaţa frumoasă de la palat, de figura impunătoare a împăratului şi de toate frumuseţile de-acolo, încât Sf. Spiridon l-a întrebat "De ce te minunezi?" Crezi că toate acestea îl fac pe împărat mai drept în faţa lui Dumnezeu?" Toţi aceştia, împăratul împreună cu demnitarii vor sta în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu cu cei mai săraci laolaltă. Omul trebuie să caute binecuvântarea şi slava cerească." La scurt timp, Sf. Trifilie a fost înscăunat Episcop al Leukosiei în Cipru şi îl vizita deseori pe Sf. Spiridon. Odată, au trecut împreună pe lângă nişte vii şi o grădină foarte frumoase şi pline de rod, numite Parimnos. Sf. Trifilie a fost din nou atras de aceste pământuri şi ar fi dorit să le exploreze mai îndeaproape. Sf. Spiridon, citindu-i gândurile l-a întrebat de ce îşi doreşte lucruri lumeşti şi efemere când omul ar trebui să-şi adune comori în cer şi pentru aceasta să se nevoiască. Astfel, prin rugăciunile mentorului său, Sf. Trifilie a mers pe calea desăvârşirii sale spirituale, dobândind milă, inimă curată, credinţă dreaptă şi nu în cele din urmă iubire, pe lângă alte virtuţi. La un sinod al episcopilor care a avut loc în Cipru, părinţii l-au rugat pe Sf. Trifilie să le vorbească, cunoscută fiind erudiţia şi cultura acestuia. Alegând ca subiect vindecarea slăbănogului de către Mântuitorul Hristos (Marcu 2:11), în loc de "pătuţ" aşa cum apărea în sfânta scriptură, a spus "pat". Foarte nemulţumit de această omisiune a Sfântului Trifilie, Sf. Spiridon i s-a adresat dur, spunându-i: "Te crezi mai vrednic decât Cel care a spus "pătuţ" încât să te ruşinezi de cuvintele Lui ?, ieşind hotărât din biserică. Astfel, Sf. Trifilie a primit o lecţie de umilinţă, ca să nu mai fie niciodată mândru de erudiţia sa. Sf. Trifilie şi-a condus mai departe turma cu pricepere şi din moştenirea rămasă de la mama sa, acesta a construit mănăstirea de la Leukosia. Sfântul a plecat la ceruri la o vârstă foarte înaintată, prin anul 370. Pelerinul rus Egumenul Daniel a văzut sfintele moaşte ale Sf. Trifilie în Cipru, la începutul sec. al XII-lea. Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Ana şi cu fiul ei Ioan. Sfânta Ana şi fiul ei, Sf. Ioan, au trăit în secolul al IX-lea. Ana era fiica diaconului bisericii Vlaherne din Constantinopol. După moartea soţului ei, sfânta şi-a luat straie bărbăteşti, schimbându-şi numele în Eftimie. Împreună cu fiul ei, Sf. Ioan, s-au nevoit în asceză într-una din mănăstirile din Bitinia, lângă Olimp. Sf. Ana a murit la Constantinopol în anul 826. Ea mai este prăznuită şi în 29 octombrie. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Antipatru, episcopul Vostrilor, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evloghie, patriarhul Antiohiei, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor zece mii de Mucenici, care de sabie s-au săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diodor cel din Emesa, care s-a săvârşit răstignit. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
<script type="text/javascript" src="
 "></script>
Căutare
 
 

Rezultate pe:
 
Rechercher Cautare avansata
Cuvinte-cheie
Ultimele subiecte
Aprilie 2024
LunMarMierJoiVinSamDum
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930     
CalendarCalendar
Parteneri
forum gratuit

Muzica
Structura
Copy and paste this on your web.
Panou de control
Profilul tau
Informatii
Preferinte
Semnatura
Avatar
Social
Lista de prieteni si lista userilor ignorati
Membrii forumului
Grupuri de utilizatori
Mesaje private
Mesaje primite
Mesaje trimise
Subiecte monitorizate
Subiecte monitorizate

 

 Acatistul Sfantului Serghie de Radonej

In jos 
AutorMesaj
Admin
Admin



Mesaje : 260
Puncte : 795
Data de inscriere : 29/06/2011
Varsta : 27

Acatistul Sfantului Serghie de Radonej Empty
MesajSubiect: Acatistul Sfantului Serghie de Radonej   Acatistul Sfantului Serghie de Radonej Icon_minitimeSam Sept 03, 2011 3:25 am

Acatistul Sfantului Serghie de Radonej 67161_10




(25 septembrie)

Dupa obisnuitul inceput se zice:

CONDACUL1

Alesu-te-a pe tine imparatul puterilor, ca sa fii conducator al Rusiei, Cuvioase Parinte Serghie, iar noi ca unui mare facator de minuni iti aducem cantare de multumire, caci cu rugaciunile tale pururea ne izbavesti de cei de alt neam si de scarbele ce ne inconjoara, pentru care iti strigam tie: Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator!

ICOSUL 1

Facatorul ingerilor, inca din pantecele maicii tale, prin intreita glasuire, te-a aratat lumii adevarat slujitor al Preasfmtei Treimi, iar pentru vointa cea tare si curatia inimii tale, cu totii iti cantam asa:

Bucura-te, cel ce ai fost ales mai inainte de veci; bucura-te, caci in lacasurile ceresti petreci.

Bucura-te, ca din pantecele maicii tale ai fost chemat in slujba imparatului Ceresc;

Bucura-te, purtator al harului dumnezeiesc.

Bucura-te, caci in intreaga lume esti proslavit;

Bucura-te, caci prin strigarea intreita din pantecele maicii tale pe toti i-ai uimit.

Bucura-te, caci de la nastere, prin post, viata calugareasca ai aratat;

Bucura-te, caci de la sanii maicii tale tu te-ai infranat.

Bucura-te, caci miercurea si vinerea lapte nu ai gustat;

Bucura-te, cel ce esti al parintilor rod binecuvantat.

Bucura-te, al scarbitilor miluitor;

Bucura-te, al nostru aparator.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator!

CONDACUL al 2-lea

Toata lumea care vine si se inchina cu credinta la sfintele tale moaste, vede ca esti grabnic ajutator, caci prin multele minuni pe care le savarsesti, ca o sluga credincioasa ce esti, te-am castigat mijlocitor in fata Domnului pe care II slavim prin cantarea: Aliluia!

ICOSUL al 2-lea

inca din pantecele maicii tale ai primit de la Dumnezeu intelepciune ca sa proslavesti pe Preasfanta Treime. Si intarit in credinta si dragoste, ai ridicat un locas minunat in numele ei, unde ai adunat o multime de calugari, pentru aceasta credinciosii ti se inchina cantand:

Bucura-te, cel ce esti mare cinstitor al Sfintei Treimi;

Bucura-te, ca turma ce ai adunat-o spre mantuire ai indreptat-o.

Bucura-te, ca cel ce esti pastor si mielusel cu chip cinstit;

Bucura-te, cel ce esti indreptatorul credintei si chip al blandetilor duhovnicesti.

Bucura-te, cel ce esti lacas curat si fara prihana a celor sfintite;

Bucura-te, ca inca din viata te-ai invrednicit a vedea pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu insotita de doi apostoli.

Bucura-te, cel ce te-ai invrednicit in timpul Sfintei Liturghii de a sluji cu ingerii;

Bucura-te cel ce-n timpul Sfintei Liturghii ca-ntr-o para de foc ai stat.

Bucura-te, cel ce te-ai impartasit cu acel foc dumnezeiesc intrat in potir;

Bucura-te, ca te-ai invrednicit cu ingerii a vorbi.

Bucura-te, cel ce esti plin de tot binele;

Bucura-te, cel ce esti pazitor al curatiei sufletesti si trupesti.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator!

CONDACUL al 3-lea

Cunoscand cele viitoare, prin puterea ce ti-a fost data, ai vestit marelui cneaz Dimitrie, biruinta asupra multimii agarenilor, care voiau sa pustiasca Rusia prin foc si sabie. Si alegand doi calugari i-ai trimis in ajutor asupra protivnicilor unde cu rugaciunile tale neincetate, biruinta au facut, pentru care ii strigau lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL al 3-lea

Prin strigarea cea din pantecele maicii tale cu totii s-au instiintat de nasterea ta cea minunata, iar noi afland toate acestea cu bucurie iti aducem cantari de lauda asa:

Bucura-te, pruncule ce din copilarie suflet bun ai avut;

Bucura-te, copile ce de har dumnezeiesc te-ai umplut.

Bucura-te, cel ce din copilarie post aspru ai aratat;

Bucura-te, caci prin aceasta pe multi tu i-ai mirat.

Bucura-te, caci cu tine darul lui Dumnezeu pururea a fost;

Bucura-te, cel ce din tinerete L-ai iubit pe Domnul Hristos.

Bucura-te, cel ce in smerenie si priveghere ai petrecut;

Bucura-te, caci cele trecatoare pe toate le-ai urat.

Bucura-te, caci pentru Dumnezeu pofta trupeasca ai omorat;

Bucura-te, caci cu puterea cea de sus smintelile celui viclean le-ai naruit.

Bucura-te, caci multi intorsi spre Domnul s-au mantuit;

Bucura-te, de dulceti duhovnicesti, indestulatorule.

Bucura-te, Serghie, grabnic ajutatorule si de multe minuni facatorule!

Bucura-te, ca prin Darul lui Dumnezeu din loc pustiu apa ai izvorat;

Bucura-te, ca in el bolnavii se tamaduiesc.

Bucura-te, adancul minunilor dumnezeiesti;

Bucura-te, datatorule de bunatati ceresti.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator!

CONDACUL al 4-lea

Izbavindu-te de furtunile vietii acesteia care cu rautate te invaluiau tulburandu-te, ai ajuns la limanul ceresc, unde in slava dumnezeieasca te veselesti, impreuna cu puterile ceresti, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL al 4-lea

Vestea minunilor tale a cuprins intreaga lume, caci cu rugaciunile ce le inalti la tronul lui Dumnezeu, cei ce vin cu credinta la tine sanatate dobandesc si pentru aceasta prin cantari de lauda iti multumesc asa:

Bucura-te, vas plin de mir, pentru toata boala tamaduitor;

Bucura-te, doctor fara de plata si grabnicule ajutator.

Bucura-te, a scarbitilor comoara de milostiviri;

Bucura-te, cel ce cu staruinta pentru oameni te ingrijesti.

Bucura-te, caci sufletul tau pentru ei il jertfesti;

Bucura-te, caci cei ce veneau la tine bucurie au gustat.

Bucura-te, caci cu rugaciunile tale pe cel mort ai inviat;

Bucura-te, cel ce lipsa de hrana din manastiri ai implinit.

Bucura-te, ca prin darul lui Dumnezeu din loc pustiu apa ai izvorat;

Bucura-te, adancul minunilor dumnezeiesti;

Bucura-te, datatorule de bunatati ceresti;

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator!

CONDACUL al 5-lea

Ca o stea luminoasa te-ai aratat multora, indreptand pe toti cei rataciti catre cereasca imparatie ca impreuna sa slavim pe Dumnezeu, cantandu-l: Aliluia!

ICOSUL al 5-lea

Vazand ca-n lumea aceasta toate sunt desertaciune, ostenindu-te pentru cele nestricacioase, ai placut Bunului Dumnezeu si te-ai invrednicit a sta in fata infricosatorului Sau Prestol, pentru care noi iti strigam asa:

Bucura-te, ca-n lacasul Cerescului Stapan locuiesti;

Bucura-te, caci ca-ntr-o oglinda in Domnul stralucesti.

Bucura-te, caci pentru cei care-ti cer ajutor la El mijlocesti;

Bucura-te, al crestinilor aflati in lupte biruitor.

Bucura-te, al Rusiei mare aparator;

Bucura-te, al necajitilor mangaietorule.

Bucura-te, tamaduitorule al bolilor sufletesti si trupesti;

Bucura-te, cel ce cu Darul Sfantului Duh multe minuni savarsesti.

Bucura-te, ca orbilor vedere si schiopilor umblare daruiesti;

Bucura-te, strugure care ne hranesti si ne veselesti.

Bucura-te, mladita lui Hristos cea mult roditoare;

Bucura-te, ca-n via lui Hristos ai savarsit mare lucrare.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni, facator.

CONDACUL al 6-lea

in intreaga lume se vestesc nevointele tale, caci cu postul si privegherea, ti-ai plinit mantuirea sufletului, si urand toate cele ale lumii acesteia in locasurile ceresti te-ai salasluit, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL al 6-lea

Ca unui luminator al Rusiei care a stralucit in biserica lui Hristos prin faptele sale si ca unui fierbinte rugator, noi cu bucurie iti cantam asa:

Bucura-te, cel ce vietuirea ingereasca ne-ai aratat;

Bucura-te, cel ce poftele pacatului le-ai lepadat.

Bucura-te, chip de smerenie adevarat;

Bucura-te, cel ce a rabda ne-ai invatat.

Bucura-te, mare invatator al mantuirii;

Bucura-te, indreptatorul pacatosilor.

Bucura-te, cel ce poruncile lui Hristos cu bucurie ai lucrat;

Bucura-te, tamaduitorul neputintelor sufletesti.

Bucura-te, indestulatorul celor saraci;

Bucura-te, pustnice ce desertaciunea lumii ai urat.

Bucura-te, cel ce slujire prin post si rabdare ai savarsit.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator!

CONDACUL al 7-lea

Facutu-te-ai lacas al Duhului Sfant caci luand crucea lui Hristos, ai urmat calea cea stramta si prin scarbe ai ajuns in lacasurile de sus, de unde cu multumire canti lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL al 7-lea

Aratatu-te-a pe tine Ziditorul tuturor ca un mijlocitor al celor necajiti, iar pentru minunile pe care le savarsesti cu totii striga catre tine acestea:

Bucura-te, cel ce trupul si sufletul in feciorie le-ai pastrat;

Bucura-te, indrumatorul calugarilor.

Bucura-te, bucuria sufletelor noastre;

Bucura-te, al saracilor grabnic ajutator.

Bucura-te, al scarbitilor mijlocitor;

Bucura-te, pazitorul curatiei noastre.

Bucura-te, nadejdea noastra cea tare;

Bucura-te, al Rusiei ocrotitor.

Bucura-te, pomul Raiului de minuni izvorator;

Bucura-te, crin inflorit in gradina Raiului.

Bucura-te, mirul lui Hristos cu buna mireasma;

Bucura-te, ca prin tine se aduce bucurie tuturor.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator!

CONDACUL al 8-lea

Ca o minune te-ai aratat multora, caci cu darul ce l-ai primit de la Dumnezeu ii izbavesti de primejdii pe cei ce vin cu credinta si se roaga tie, iar cererile de folos tuturor le-mplinesti indemnandu-i sa strige lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL al 8-lea

Ca un locuitor al Raiului celui de sus, dar nedespartit de noi, cei de jos, roaga-te imparatului Hristos si pentru sufletele noastre, care cu umilinta-ti strigam acestea:

Bucura-te, caci saracia lui Hristos ai iubit;

Bucura-te, caci bogatia nestricacioasa ai dobandit.

Bucura-te, al harului (Duhului Sfant) inchinator smerit;

Bucura-te, al lui Hristos ostas nebiruit.

Bucura-te, caci cu sfanta cugetarea sfanta, cursele vrajmasului ai sfaramat;

Bucura-te, caci prin smerenie la cer te-ai inaltat.

Bucura-te, ca de Duhul Sfant esti luminat;

Bucura-te, ca patimile pierzatoare de suflet ai zdrobit.

Bucura-te, priveghetor neostenit;

Bucura-te, cel ce te-ai facut partas al imparatiei Ceresti.

Bucura-te, caci de hrana intelepciunii te indulcesti;

Bucura-te, al fericirii vesnice mostenitor.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator!

CONDACUL al 9-lea

Toata firea ingereasca s-a mirat de darul dat tie de sus, caci prin curatia trupului tau, viata nematerialnica ai aratat si prin aceasta darul facerii de minuni dobandind, te-ai inaltat la ceruri, de unde ii canti lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL al 9-lea

Ritorii cei mult vorbitori, nu se pricep cu vrednicie a te lauda pe tine caci si dupa moartea ta, cu darul lui Dumnezeu, celor ce vin cu dragoste la tine, cele de folos daruiesti, pentru care iti cantam asa:

Bucura-te, inger pamantesc si om ceresc;

Bucura-te, ca pe pamant viata duhovniceasca ai trait.

Bucura-te, cel ce cu ochii sufletesti pe Dumnezeu ai contemplat;

Bucura-te, robule credincios ce la cer ai urcat.

Bucura-te, ca inaintea Domnului smerit ai pasit;

Bucura-te, ostas adevarat ce poruncile stapanului ai implinit.

Bucura-te, povatuitor bun al obstilor monahicesti;

Bucura-te, ca de aratarea Domnului te-ai invrednicit.

Bucura-te, cel ce pe Dumnezeu cu ravna L-ai iubit;

Bucura-te, ca din toata fiinta in El ai nadajduit.

Bucura-te, al mantuirii mare doritor.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator!

CONDACUL al 10-lea

Supunandu-te in toate voii lui Dumnezeu si avand dorinta tare sa te mantuiesti, chipul ingeresc l-ai imbracat, si pe toate indurandu-le cu multumire ca o sluga credincioasa ce ai fost, te-ai invrednicit sa stai inaintea imparatului Hristos Caruia acum strigi: Aliluia!

ICOSUL al 10-lea

Ca un zid de aparare multora te-ai aratat, caci celor ce alergau la tine in nevoi te-ai facut adapostire tare, iar noi cei ce suntem primejduiti de ispitele acestei vieti si gasim la tine alinare iti strigam asa:

Bucura-te, cel ce ai adus slujire Domnului cu adevarat;

Bucura-te, ca din tinerete, impotriva celor trei dusmani te-ai inarmat.

Bucura-te, caci cu privegherea si cu rugaciunea impotriva trupului tu ai luptat;

Bucura-te, ca izvorul patimilor l-ai secat.

Bucura-te, cel ce dulceata pamanteasca n-ai gustat;

Bucura-te, ca limba ta cu clevetire nu s-a intinat.

Bucura-te, ca de urechile tale vorbele desarte nu s-au lipit;

Bucura-te, ca mainile tale fapte rele nu au savarsit.

Bucura-te, ca de pantecele tau mancarea si betia fara de sat nu s-au lipit;

Bucura-te, caci trupul tau prin osteneala in curatie l-ai pazit.

Bucura-te, cel ce-n caile faradelegii n-ai pasit.

Bucura-te, Serghie grabnicule ajutator si de multe minuni facator!

CONDACULal 11-lea

Facatorului de bine Dumnezeu, Celui ce te-a proslavit pe tine cu darul facerii de minuni, cantare de lauda ii aducem, iar tu, ca cel ce cu al Sau dar de chinuri ne slobozesti neincetat, ii aduci multumire strigandu-l: Aliluia!

ICOSUL al 11-lea

Faclie purtatoare de lumina, intregii lumi te-ai aratat, caci o luminezi cu raza Soarelui neincetat si impreuna cu cetele cele fara de trup acum tu locuiesti unde de lumina Sfintei Treimi te indulcesti, stralucindu-ne si noua celor ce-ti strigam unele ca acestea:

Bucura-te, cel ce ai ajuns la inaltimea virtutilor dumnezeiesti;

Bucura-te, ca acum in cer tu locuiesti.

Bucura-te, ca din salasurile pamantesti tu te-ai mutat;

Bucura-te, caci ca o mangaiere, moastele tale ne-ai lasat.

Bucura-te, ca la ele toata boala vindecare a gasit;

Bucura-te, ca de ele diavolii sunt izgoniti.

Bucura-te, ca bucurie aduc celor scarbiti;

Bucura-te, ca sufletul la imparatul ceresc s-a suit.

Bucura-te, caci rugator fierbinte cu totii noi ne-am dobandit;

Bucura-te, cel ce cererile de folos le implinesti.

Bucura-te, caci cu puterea ta, pe cei potrivnici biruiesti.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator!

CONDACUL al 12-lea

Vazand darul ce ti-a fost dat de la Dumnezeu, cu osardie cadem inaintea ta si te rugam sa inalti acum la tronul Cerescului Stapan rugaciune fierbinte ca sa treaca cu vederea toata greselile noastre, Sfanta Sa Biserica sa o intareasca si pe toti ortodocsii crestini sa-i mantuiasca ca pururea sa-l cante: Aliluia!

ICOSUL al 12-lea

Laudam pe Cel ce te-a proslavit pe tine cu sfintii Sai si te-a daruit noua grabnic ajutator in toate nevoile, de a carui lucrare minunandu-ne iti strigam acestea:

Bucura-te, parinte Serghie al Rusiei, mare folositor;

Bucura-te, cela ce in virtute stralucesti.

Bucura-te, urmas al Tatalui Ceresc;

Bucura-te, caci pe calugari ii povatuiesti.

Bucura-te, intemeietorul vietii de obste;

Bucura-te, al crestinilor aparator.

Bucura-te, al imparatului Hristos, miluitor;

Bucura-te, caci tuturor le vii in ajutor.

Bucura-te, acoperamantul tuturor;

Bucura-te, cel ce-n fapta buna esti mare ravnitor.

Bucura-te, al Evangheliei luminator;

Bucura-te, vas ales al Sfintei Treimi.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator!

CONDACUL al 13-lea

O, preaslavite facatorule de minuni, parinte Serghie, primeste darul nostru de acum si cu solirile tale, roaga pe bunul Dumnezeu sa ne daruiasca putere de sus si prin harul Sau, sa ne curete de toata intinaciunea, ca izbavindu-ne de focul cel vesnic, sa-i cantam pururea: Aliluia!

(de trei ori) Apoi din nou Icosul I si Condacul I.

RUGACIUNE CATRE PREA CUVIOSUL SERGHIE DE LA

RADONEJ

O, sfinte al nostru parinte Serghie, nu uita pe sarmanii tai pana in sfarsit si ca cel ce ai indraznire catre imparatul Ceresc, nu trece cu vederea pe cei ce vin cu credinta si se inchina tie caci ca unul ce esti de minuni facator poti sa ne ajuti noua.

Roaga-te, Sfinte Serghie si pentru noi, cei impovarati de multe si grele pacate, cerand vreme de pocainta, ca sa trecem nevatamati de diavolii cei infricosatori, care cauta sa ia sufletul nostru si astfel izbavindu-ne de chinurile cele vesnice sa ne facem mostenitori ai imparatiei Ceresti, impreuna cu toti sfintii, care din veac au bineplacut Domnului, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sus In jos
https://borstilvechi.forumgratuit.ro
 
Acatistul Sfantului Serghie de Radonej
Sus 
Pagina 1 din 1
 Subiecte similare
-
» Acatistul Sfantului Duh
» Acatistul Sfantului Mina
» Acatistul Sfantului Spiridon
» Acatistul Sfantului Paisie
» Acatistul Sfantului Elefterie

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
BORstilvechi :: Sfantul Ierarh Glicherie Marturisitorul de la Slatioara :: Viata Sf Glicherie :: Istorie BOSVR :: Istoric :: Parohia Sf Arhangheli Mihail si Gavriil din Brusturi Judetul Neamt :: Descriere :: Cantari Bisericesti :: Muzica Psaltica :: Filmulete din timpul slujbelor :: Filmulete :: Acatiste :: Acatiste-
Mergi direct la: