BORstilvechi
Bine ati venit pe forumul BOSVR.Pentru a vedea toate topicurile trebuie sa va inregistrati.Dureaza un minut.Multumesc.
BORstilvechi

totul despre biserica de stil vechi din romania
 
AcasaPortalCalendarGalerieFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectare
În această lună, în ziua a treisprezecea pomenirea Sfintei Muceniţe Achilina. Aceasta a trăit în zilele împăratului Diocleţian, şi era din Vivlos, cetate a Palestinei, fiica unui mare şi strălucit bărbat, anume Eutolmie. Şi fiind botezată de Eutalie episcopul, şi ajungând în vârsta de 15 ani, trăgea şi întorcea spre credinţa în Hristos pe fetele cele ce erau de vârsta ei şi crescute împreună cu dânsa, şi le învăţa să se ferească de idoli. Dar a fost pârâtă la guvernatorul Ulosian de un oarecare Nicodim. Şi fiind adusă la întrebare, a mărturisit numele lui Hristos. Şi pentru aceea a fost bătută şi pătrunsă prin urechi cu ţepi de fier arse, atâta cât i-a dat şi sângele pe nari, şi i s-a încins tot capul de arsură; după aceea tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul. Şi se face pomenirea ei în sfânta sa mucenicie ce se află aproape de târgul ce este lângă zid. Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Iacov, cel ce prin înşelăciune s-a închinat lui anticrist, adică diavolului. Acest fericit Iacov, fiindcă a iubit pe Hristos, a urât lumea, şi a părăsit toată averea sa, fără a întrebuinţa ceva din aceasta. Însă după acestea, prin lucrarea urâtorului de om, diavolul, atâta s-a mândrit, încât a îndrăznit şi zicea: "Cine altul ştie mai bine decât mine mântuirea mea?" Pentru aceasta a întrebuinţat multe şi mari nevoinţe, însă fără întrebare de cei socotitori, după cum învaţă dumnezeieştii părinţi. Ci cu însăşi voia şi bună plăcerea sa, pentru aceasta a şi fost înşelat de către diavolul, căci venind la dânsul un înger viclean, adică un demon, prefăcut în chip de înger al luminii, i-a zis: "Curăţeşte-ţi chilia ta, şi să aprinzi candele şi făclii, şi să o afumi cu miruri şi tămâieri, bine împodobindu-te pe tine însuţi, pentru ca, plăcându-i nevoinţa ta, Hristos vine în noaptea aceasta pentru ca să-ţi dea multe daruri". Iar nepriceputul Iacov, prin mândrie fiind înşelat, a făcut toate acestea. Şi aşa a venit la el anticrist cu mărire şi nălucire multă, la miezul nopţii. Iar Iacov deschizând uşa chiliei sale s-a închinat lui; iar diavolul lovind pe Iacov în frunte, după dumnezeiască iconomie, n-a stat, ci s-a întors înapoi şi a fugit. A doua zi, dimineaţa, Iacov plângând a mers la un bătrân; iar bătrânul mai înainte de a auzi de la Iacov vreun cuvânt, a zis către el: "Fugi de aicea, căci ai fost batjocorit de satana". Deci după ce Iacov a plâns de ajuns şi s-a sfărâmat cu inima, atunci bătrânul certându-l mult şi sfătuindu-l, l-a trimis la viaţa de obşte, iar el ascultând, a mers la obşte şi a slujit la bucătărie şapte ani, cu multă smerenie şi ascultare; după aceea a şezut singur în chilie alţi şapte ani, lucrând lucrul mâinilor cu măsură, şi păzind canonul dat cu multă scumpătate. Şi aşa învăţând calea lui Dumnezeu cea fără amăgire, cu multă desluşire, s-a făcut făcător de minuni prea ales; şi aşa şi-a săvârşit viaţa sa, mutându-se către Domnul. Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Trifilie, episcopul Lencusiei, în Cipru. Sfântul Trifilie, Episcopul Leukosiei, s-a născut la Constantinopol şi a studiat în Beirut - Liban. Era foarte inteligent şi literat, cu toate acestea şi-a ales ca îndrumător un om fără educaţie dar de o sfinţenie rară, şi anume pe Sf. Spiridon al Trimitundei (prăznuit în 12 decembrie). În vremea aceea, împăratul Constantin al II-lea (337-340) a căzut grav bolnav şi nefiind doctor care să-l poată ajuta, s-a întors la Dumnezeu pentru ajutor. În vis i-a apărut un înger care-l îndruma spre un grup de ierarhi, dintre care i-a arătat pe doi, spunând că numai prin ei se va putea vindeca. Împăratul a dat imediat un edict prin care îi chema pe episcopi la adunare, printre ei fiind şi Sf. Spiridon, care împreună cu discipolul său, Sf. Trifilie s-au prezentat în faţa împăratului. Bolnavul i-a recunoscut îndată pe cei prin care avea să se vindece după cum i-a arătat îngerul. S-a închinat în faţa lor şi i-a rugat să se roage pentru sănătatea lui. Atunci Sf. Spiridon a pus mâna pe capul împăratului şi după ce s-a rugat acesta s-a însănătoşit. Sf. Trifilie a fost impresionat de viaţa frumoasă de la palat, de figura impunătoare a împăratului şi de toate frumuseţile de-acolo, încât Sf. Spiridon l-a întrebat "De ce te minunezi?" Crezi că toate acestea îl fac pe împărat mai drept în faţa lui Dumnezeu?" Toţi aceştia, împăratul împreună cu demnitarii vor sta în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu cu cei mai săraci laolaltă. Omul trebuie să caute binecuvântarea şi slava cerească." La scurt timp, Sf. Trifilie a fost înscăunat Episcop al Leukosiei în Cipru şi îl vizita deseori pe Sf. Spiridon. Odată, au trecut împreună pe lângă nişte vii şi o grădină foarte frumoase şi pline de rod, numite Parimnos. Sf. Trifilie a fost din nou atras de aceste pământuri şi ar fi dorit să le exploreze mai îndeaproape. Sf. Spiridon, citindu-i gândurile l-a întrebat de ce îşi doreşte lucruri lumeşti şi efemere când omul ar trebui să-şi adune comori în cer şi pentru aceasta să se nevoiască. Astfel, prin rugăciunile mentorului său, Sf. Trifilie a mers pe calea desăvârşirii sale spirituale, dobândind milă, inimă curată, credinţă dreaptă şi nu în cele din urmă iubire, pe lângă alte virtuţi. La un sinod al episcopilor care a avut loc în Cipru, părinţii l-au rugat pe Sf. Trifilie să le vorbească, cunoscută fiind erudiţia şi cultura acestuia. Alegând ca subiect vindecarea slăbănogului de către Mântuitorul Hristos (Marcu 2:11), în loc de "pătuţ" aşa cum apărea în sfânta scriptură, a spus "pat". Foarte nemulţumit de această omisiune a Sfântului Trifilie, Sf. Spiridon i s-a adresat dur, spunându-i: "Te crezi mai vrednic decât Cel care a spus "pătuţ" încât să te ruşinezi de cuvintele Lui ?, ieşind hotărât din biserică. Astfel, Sf. Trifilie a primit o lecţie de umilinţă, ca să nu mai fie niciodată mândru de erudiţia sa. Sf. Trifilie şi-a condus mai departe turma cu pricepere şi din moştenirea rămasă de la mama sa, acesta a construit mănăstirea de la Leukosia. Sfântul a plecat la ceruri la o vârstă foarte înaintată, prin anul 370. Pelerinul rus Egumenul Daniel a văzut sfintele moaşte ale Sf. Trifilie în Cipru, la începutul sec. al XII-lea. Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Ana şi cu fiul ei Ioan. Sfânta Ana şi fiul ei, Sf. Ioan, au trăit în secolul al IX-lea. Ana era fiica diaconului bisericii Vlaherne din Constantinopol. După moartea soţului ei, sfânta şi-a luat straie bărbăteşti, schimbându-şi numele în Eftimie. Împreună cu fiul ei, Sf. Ioan, s-au nevoit în asceză într-una din mănăstirile din Bitinia, lângă Olimp. Sf. Ana a murit la Constantinopol în anul 826. Ea mai este prăznuită şi în 29 octombrie. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Antipatru, episcopul Vostrilor, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evloghie, patriarhul Antiohiei, care cu pace s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor zece mii de Mucenici, care de sabie s-au săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diodor cel din Emesa, care s-a săvârşit răstignit. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
<script type="text/javascript" src="
 "></script>
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 
Rechercher Cautare avansata
Cuvinte-cheie
Ultimele subiecte
Septembrie 2018
LunMarMierJoiVinSamDum
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
CalendarCalendar
Parteneri
forum gratuit

Muzica
Structura
Copy and paste this on your web.
Panou de control
Profilul tau
Informatii
Preferinte
Semnatura
Avatar
Social
Lista de prieteni si lista userilor ignorati
Membrii forumului
Grupuri de utilizatori
Mesaje private
Mesaje primite
Mesaje trimise
Subiecte monitorizate
Subiecte monitorizate

Distribuiţi | 
 

 Acatistul Sfintei Veronica

In jos 
AutorMesaj
Admin
Admin


Mesaje : 260
Puncte : 795
Data de inscriere : 29/06/2011
Varsta : 22

MesajSubiect: Acatistul Sfintei Veronica   Vin Aug 26, 2011 2:50 am






(12 iulie)

Condacul 1:

Folositoare calda castigandu-te pe tine, ne rugam tie, noi, nevrednicii, si, ca ceea ce ai aratat chipul lui Iisus Hristos, daruieste-ne sa-L vedem si noi, sus in cer, ca sa te cinstim si sa-ti cantam: Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos!

Icosul 1:

Inger pe pamant te-ai aratat, slujind Domnului in vremea infricosatelor Lui Patimi, si, precum ingerul I-a slujit in vremea postirii celei de patruzeci de zile, asa si tu, in singuratatea drumului Crucii; pentru aceasta te fericim, zicand:

Bucura-te, Veronica, prin care cunoastem Chipul Stapanului nostru Iisus Hristos;
Bucura-te, prin care vedem patimirea;
Bucura-te, milostivire catre osanditi si dosaditi;
Bucura-te, bunatate mai presus de inimile omenesti;
Bucura-te, mila de Patima Celui Milostiv;
Bucura-te, ca te-ai invrednicit a te atinge de fata Stapanului;
Bucura-te, Veronica, ucenica lui Hristos;
Bucura-te, ca ai intrecut pe cea care a uns picioarele Domnului cu mir;
Bucura-te, ca aceea picioarele a cuprins, iar tu fata lui Hristos;
Bucura-te, prin care ne inchinam chipului Mantuitorului;
Bucura-te, prin care ne amintim de Sfintele Lui Patimi;
Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos!

Condacul al 2-lea:

Vazand Sfanta Veronica prin fereastra casei parintesti pe Stapanul Hristos dus la rastignire, s-a umplut de negraita mila de Cel ce lucra Tainele mantuirii si, cunoscandu-L, I-a cantat: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Intelegerea cea neinteleasa de carturarii norodului cautand Sfanta Veronica sa o inteleaga, se intreba pe sine, zicand: Cum patimeste Hristos? Si, cunoscandu-L pe El a fi singur Dumnezeu, s-a infricosat; iar noi, cinstind intelegerea ta, te laudam, zicand:

Bucura-te, slujitoarea lui Iisus;
Bucura-te, ca ai usurat Patima Lui;
Bucura-te, ca ai mangaiat pe Maica Lui;
Bucura-te, ca ai sters sudoarea Fetei Lui;
Bucura-te, ca ai castigat iubirea Lui;
Bucura-te, ca ai fost preaviteaza;
Bucura-te, ca Apostolii au fugit, iar tu ai indraznit;
Bucura-te, capetenia mironositelor;
Bucura-te, ca, indraznind, ai biruit;
Bucura-te, ca, biruind, ai castigat;
Bucura-te, ca ai lepadat frica parinteasca;
Bucura-te, ca ai castigat dragoste dumnezeiasca;
Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos!

Condacul al 3-lea:

Puterea Celui de sus a umbrit atunci pe Sfanta Veronica, de a trecut prin multimea tulburata si a sters fata cea acoperita de sange si sudoare a iubitului Mire, iar noi cu inima cantam: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Mahrama curata, ai alergat ca un fulger printre tulburatorii evrei, iar Cel ce stie toate, stiind dorirea ta cea buna, Sfanta Veronico, a binevoit a se intipari Sfantul Sau Chip spre mustrarea in veci a celor ce nu L-au cunoscut Dumnezeu si Om; iar noi, laudand priceperea ta, zicem:

Bucura-te, fericita intre fecioare;
Bucura-te, prealaudata pentru fapta buna;
Bucura-te, preamilostiva cu inima;
Bucura-te, ca ai mangaiat pe Mangaietorul;
Bucura-te, ca ai sters Fata Celui ce a sters pacatul lumii;
Bucura-te, ca ai odihnit pe Cel ce a odihnit pe cei impovarati;
Bucura-te, ca ai facut bucurie celor indurerati ce priveau la cele ce se faceau;
Bucura-te, ca tu singura te-ai facut naframa neintinata;
Bucura-te, indulcirea lacrimilor nemangaiate;
Bucura-te, lauda neamului omenesc;
Bucura-te, cinstea fecioarelor;
Bucura-te, ceea ce arati lumii pe Mantuitorul in vremea patimirii;
Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos!

Condacul al 4-lea:

Vifor de ganduri indoielnice avand, Ucenicii Domnului L-au parasit, dar Sfanta Fecioara Veronica, prin luminarea Darului, cunoscand ca patimirea lui Hristos este spre mantuirea lumii, a zis: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Auzit-a Veronica pe noroade hulind pe Iisus si, alergand inainte si vazandu-L, L-a cunoscut ca este Dumnezeu si Om, prin Taina intruparii. Pentru aceasta, noi ii cantam unele ca acestea:

Bucura-te, curatia cea neintinata;
Bucura-te, ca ai indraznit a privi la Soarele dreptatii;
Bucura-te, ca ai covarsit pe cei vazatori;
Bucura-te, ca luminezi ochii tuturor;
Bucura-te, ca prin tine s-a pastrat Chipul lui Hristos;
Bucura-te, ca ne inveti pe noi sa aflam Chipul Domnului;
Bucura-te, apa lina in care S-a oglindit Dumnezeu, lasandu-ti Chipul Sau;
Bucura-te, cunoscatoarea mantuirii;
Bucura-te, ca tainele ceresti le-ai vazut;
Bucura-te, dragoste aprinsa catre Hristos;
Bucura-te, aflatoarea mantuirii;
Bucura-te, solitoarea noastra catre Iisus;
Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos!

Condacul al 5-lea:

Vazandu-te pe tine, fecioara, tatal tau, alergand inaintea lui Iisus si cu mahrama stergandu-I Fata, s-a maniat si te-a inchis, ca nu cumva sa mergi dupa Iisus; iar tu, avand pe Iisus, Cel dorit si dulce in mahrama, la El uitandu-te, cu dragoste cantai: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Necunoscand tatal tau adevarul, socotea ca sa te prinda si sa te piarda, dar tu, lasandu-1, ai urmat Sfintilor Apostoli si Sfintelor femei intru propova-duirea Adevarului. Drept aceea, primeste de la noi aceste laude:

Bucura-te, mucenita de bunavoie;
Bucura-te, ca te-ai unit prin dragoste cu Mirele Cel Mare;
Bucura-te, ca ai fost primita in ceata ingereasca;
Bucura-te, ca ai fost retezata de coasa paganeasca;
Bucura-te, ca ai mostenit imparatia cereasca;
Bucura-te, ca ai zdrobit ura parinteasca;
Bucura-te, ceea ce cu picior grabnic ai ajuns la locuinta cereasca;
Bucura-te, ca acum vezi Fata lui Iisus in stralucirea Lui cea dumnezeiasca;
Bucura-te, ca ai intrecut pe femeia care a uns picioarele Lui cu mir;
Bucura-te, ca Fata Lui ai sters cand nimeni nu indraznea;
Bucura-te, ca mare iti este darul dat de Hristos;
Bucura-te, ca acum ai inflorit in sanul Sfintei Treimi;
Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos!

Condacul al 6-lea:

Marturisitori se fac toti cei ce vad Chipul lui Hristos inchipuit cu minune pe mahrama, si, pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu, invatandu-i cum sa cunoasca impreuna cu cei ce stiu taina, cantand: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Stralucit-a in Ierusalim darul tau, prin inchipuirea Chipului nefacut de mana, prin tine daruit noua celor credinciosi, care ne inchinam cu credinta Sfantului Chip si pe tine te laudam asa:

Bucura-te, ca tie ti-a incredintat Iisus talantul Sau;
Bucura-te, ca te-a aflat credincioasa Darului Sau;
Bucura-te, ca si tu ai rodit viata de Serafim;
Bucura-te, diamant din cununa lui Hristos;
Bucura-te, margaritar aflat in apa cea mai de jos;
Bucura-te, incepatoarea dogmei crestinesti;
Bucura-te, invatatoarea inchinarii dumnezeiesti;
Bucura-te, ca si tu ai vadit dumnezeirea Lui;
Bucura-te, ca tu ai aratat lumii intai patimirea Lui;
Bucura-te, ca Chipul Cel Sfant al Lui vazandu-L demonii se cutremura;
Bucura-te, folositoare oamenilor;
Bucura-te, veselie credinciosilor;
Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos!

Condacul al 7-lea:

Dupa rastignirea si invierea lui Iisus, adunandu-se Apostolii cei risipiti si vazand chipul cel dumnezeiesc in mainile tale, pe mahrama, spaimantandu-se si bucurandu-se, cantau: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Avgar, regele Edesei, vazand chipul lui Iisus, nu acesta al patimirii, ci al dumnezeirii, a crezut din inima si L-a dat lumii spre incredintarea tuturor ca Mesia a venit in lume. Vazand si pe Cel al patimirii, prin tine dat credinciosilor, te lauda, zicand:

Bucura-te, propovaduitoarea lui Hristos;
Bucura-te, porumbita darului Lui;
Bucura-te, podoaba fecioarelor;
Bucura-te, lauda mironositelor;
Bucura-te, lucratoarea Sfintelor Icoane;
Bucura-te, ca ai avut dragoste dumnezeiasca;
Bucura-te, ca ai vadit rusinea paganeasca;
Bucura-te, ca ai stins focul idolilor;
Bucura-te, ca ai fost marturisitoare;
Bucura-te, ca ai avut dragoste nebiruita;
Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos!

Condacul al 8-lea:

Negraite au fost milostivirea si rabdarea Fiului lui Dumnezeu, ca a suferit sa fie stearsa Fata Lui Cea dumnezeiasca de o tanara fecioara; ca numai El singur cunostea dragostea cea fierbinte din sufletul ei si numai ea in acea vreme Ii canta Lui: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Vazand lucrarea cea straina a icoanei lui Hristos, sa uitam cele pamantesti, sa ridicam mintea la cer si sa intelegem cum Dumnezeu a lucrat noua mantuire, iar pe fecioara Veronica, cu cuvinte de lauda sa o cinstim:

Bucura-te, mireasa credincioasa;
Bucura-te, faclie luminoasa;
Bucura-te, inima in care s-a scris Sfantul Cuvant;
Bucura-te, biserica aleasa de Duhul Sfant;
Bucura-te, cea dintai inchinatoare a sfintelor icoane;
Bucura-te, incepatoarea dreptei credinte;
Bucura-te, cea nebuna pentru dragostea lui Hristos;
Bucura-te, cea defaimata pentru Domnul Hristos;
Bucura-te, ca nu ti-ai crutat viata;
Bucura-te, ca ai uitat de tine pentru dragostea Lui;
Bucura-te, ca ai defaimat cinstea ta pentru El;
Bucura-te, ca ai fugit de fata tatalui tau;
Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos!

Condacul al 9-lea:

Firea ingereasca s-a mirat de lucrarea sfintei mahrame ce s-a inchipuit in mainile Sfintei Veronica si bucurandu-se de lucrarea tainica, canta: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Spaimantatu-s-au ritorii, nepricepandu-se cum s-a scris Chipul cel insangerat pe mahrama ta; iar noi, stiind lucrarea Tainei, zicem catre tine:

Bucura-te, ca tie ti s-a daruit aceasta Taina;
Bucura-te, ca prin aceasta ai cunoscut intelepciunea lui Dumnezeu;
Bucura-te, implinirea randuielilor Lui;
Bucura-te, ca cei intelepti ai lumii s-au facut nepriceputi;
Bucura-te, ca amutesc gurile ereticilor;
Bucura-te, ca raman zadarnice intrebarile lor;
Bucura-te, ca se taie amagirile ratacitilor;
Bucura-te, ca se rusineaza ca nebunii, cei ce zic ca Sfantul Chip este chip cioplit;
Bucura-te, zid tare al crestinilor;
Bucura-te, adevarata temelie a credintei;
Bucura-te, dreapta inchinare a Sfintelor Icoane;
Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos!

Condacul al 10-lea:

Pogorandu-Se Mantuitorul sa mantuiasca neamul omenesc, prin tot chipul S-a dat tuturor, ca sa-L vedem prin icoana, si, dorindu-L, sa-L slavim si sa-I cantam: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Podoaba Bisericii dreptcredinciosilor si lauda nerusinata s-a dat in mainile tale Sfanta inchipuire pe panza, ca, vazand ereticii cei de pe urma, sa se rusineze, iar cei ce cred, sa cante asa:

Bucura-te, podoaba Bisericii;
Bucura-te, ca prin tine s-a intarit inchinarea Sfintelor Icoane;
Bucura-te, ca prin tine si-a luat Biserica podoaba preafrumoasa;
Bucura-te, ca ai fost biruitoare;
Bucura-te, aparatoarea Ortodoxiei;
Bucura-te, stanca muceniciei;
Bucura-te, de minuni facatoare;
Bucura-te, a fecioarelor povatuitoare;
Bucura-te, mila catre aproapele tau;
Bucura-te, ceea ce alungi eresurile;
Bucura-te, stingatoarea formelor paganesti;
Bucura-te, adancul smereniei;
Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos!

Condacul al 11-lea:

Imparate Sfinte, de n-am avea Icoana Ta, nici mantuirea noastra nu ar fi nadajduita, dar Chipului Cel din Icoana, prin care s-a aratat puterea Ta, crezand si multumind, ne inchinam dumnezeirii Tale, cantand: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Faclie prealuminoasa s-a aratat mahrama ta, Sfanta Veronica, ca a aprins in lume lumina credintei celei adevarate a lui Hristos si a Sfintelor Icoane, pentru care iti cantam si zicem:

Bucura-te, izvorule de apa al credintei;
Bucura-te, cadelnita cu focul dragostei;
Bucura-te, aratatoarea Soarelui Celui intelegator;
Bucura-te, caldura focului mistuitor;
Bucura-te, mireasma sufletelor;
Bucura-te, picatura dulce a inimilor;
Bucura-te, alinarea patimilor;
Bucura-te, roada coapta in gradina raiului;
Bucura-te, ca te-ai incununat cu slava;
Bucura-te, smirna mirositoare a credintei;
Bucura-te, boboc de crin ceresc;
Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos!

Condacul al 12-lea:

Vrand Iubitorul de oameni sa dea har, marturie ne-a dat Preasfantul Sau Chip, ca, vazandu-L, sa ni se para ca suntem inaintea lui Dumnezeu si cuviincioasa inchinaciune sa aducem, cantand cantarea: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Avand inaintea noastra Chipul lui Hristos, al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si al tuturor Sfintilor, ne bucuram, noi pacatosii, de randuiala lui Dumnezeu si pe Sfanta Veronica, cea care a indraznit intai a se apropia de Dumnezeire, o laudam, zicand:

Bucura-te, rugatoarea noastra catre Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucura-te, frumusete cereasca;
Bucura-te, floarea mucenicilor;
Bucura-te, intarirea Sfintei Biserici;
Bucura-te, mana mangaietoare;
Bucura-te, privire induratoare;
Bucura-te, sprijinitoarea sufletului meu;
Bucura-te, rugatoare catre Dumnezeu pentru mantuirea noastra;
Bucura-te, mijlocitoarea noastra catre Dumnezeu;
Bucura-te, izbavirea noastra de eresuri;
Bucura-te, grabnica ajutatoare a celor din nevoi;
Bucura-te, si te roaga pentru cei ce te cinstesc pe tine;
Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos!

Condacul al 13-lea:

O, preamilostiva Sfanta Mucenita Veronica, care te-ai invrednicit de minunea cea nespusa a Sfintei Mahrame, primeste acest mic dar ce-ti aducem tie acum si aprinde intru noi flacara iubirii de Dumnezeu, Mantuitorul nostru, ca impreuna cu tine sa ne invrednicim a canta in imparatia lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se citeste de trei ori).

Apoi se zice din nou: Icosul intai si Condacul intai.

Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://borstilvechi.forumgratuit.ro
 
Acatistul Sfintei Veronica
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
BORstilvechi :: Sfantul Ierarh Glicherie Marturisitorul de la Slatioara :: Viata Sf Glicherie :: Istorie BOSVR :: Istoric :: Parohia Sf Arhangheli Mihail si Gavriil din Brusturi Judetul Neamt :: Descriere :: Cantari Bisericesti :: Muzica Psaltica :: Filmulete din timpul slujbelor :: Filmulete :: Acatiste :: Acatiste-
Mergi direct la: